În adevăr, pe parcursul a opt ani, Festivalul Sonoro a devenit o veritabilă instituţie de concerte, de educaţie muzicală artistică; este destinată publicului larg pe care reuşeşte să-l capaciteze cu nebănuită eficienţă, este destinată tinerilor muzicieni cărora le oferă o exemplaritate a manifestărilor, le oferă inclusiv stagii utile de perfecţionare profesională.

Iar aria concertelor este extinsă; nu numai în locuri importante din Bucureşti, în clădiri istorice, în spaţii tradiţionale de concert sau în cele mai noi dar şi în alte oraşe ale ţării, la Cluj, la Iaşi; dar şi la vecinii de la Sud de Dunăre, la Sofia; De asemenea, în Italia. În alţi ani, concertele Festivalului erau susţinute şi la Chişinău, şi chiar în Ucraina.

Protagoniştii concertelor? Sunt tineri maeştri ce dau consistenţă vieţii muzicale europene, artişti ce provin din ţările Europei Centrale şi de Vest, dar şi din România, muzicieni de excelentă comunicare artistică, unii dintre aceştia manifestând remarcabile capacităţi privind îndrumarea tinerilor instrumentişti.

Am putut asista numai la unul dintre concerte, la cel susţinut la Ateneul Român, un concert al creaţiilor clasico-romantice, lucrări celebre semnate de Robert Schumann, de Johannes Brahms, de Felix MendelssohnBartholdy. Concert care a fost prefaţat de un minunat solo pentru violoncel, un Cântec al păsărilor preluat de marele muzician Pablo Casals din folclorul catalan. A fost un concert oferit cu bucurie şi primit cu vădit entuziasm de un public în mare parte prezent cu totul circumstanţial la acest eveniment sărbătoresc, melomani de ocazie care, când şi când, au prilejul de a dobândi conştiinţa faptului că muzica ˗ nu de azi, nu de ieri ˗ este un spaţiu al unei nobile adresări.

Şaisprezece concerte, zeci de lucrări camerale prezentate în diferite formule instrumentale şi doar două lucrări din