Dincolo de pragmatism şi de relaţii comerciale sau culturale, felul în care premierul Chinei ni s-a adresat astăzi în Parlamentul României reprezintă nu doar o mostră de diplomaţie chineză, ci şi o explicaţie a simpatiei pe care o avem faţă de această ţară. Iar afirmaţia primului-ministru Li Keqiang că se simte acasă în România nu e doar o poveste, ea este dovedită şi de felul cum sunt primiţi românii în China. Nu vreau să cad într-un entuziasm exagerat, dar adevărul este că România a primit deja mult de la China chiar şi numai prin organizarea summit-ului la Bucureşti. Pentru prima oară după mult timp, despre Bucureşti nu s-a mai vorbit în presa internaţională sub aspectul ”problemelor”, ci sub flamura unor proiecte majore şi a construcţiei unor colaborări importante pentru viitor. Mesajele transmise de partea chineză cu această ocazie nu pot decât să ne bucure şi reprezintă confirmarea poziţiei de lider regional pe care România îl merită şi spre care se îndreaptă cu paşi repezi. Cei care trasează politicile europene faţă de România, dar mai ales împotriva ei, ar trebui să înveţe de la chinezi cum tratezi o ţară pe care o vrei parteneră. Pare ciudat, dar China pare mai aproape de România decât acele ţări europene care ne judecă strict sub aspect infracţional, de parcă noi am fi ultima ţară din lume în care unii cetăţeni încalcă legea, un fel de bastion al răului care ar trebui cumva exterminat sau măcar izolat. În timp ce alte ţări europene ne spun în fel şi chip, de multe ori pe faţă, ”Nu vă vrem”, China ne spune exact contrariul. Cum am putea să ne simţim altfel decât încântaţi de prezenţa premierului Chinei la Bucureşti care ne-a oferit cu această ocazie o demonstraţie splendidă (AICI) de diplomaţie şi prietenie? Între timp, Marea Britanie se pregăteşte să ne interzică libera circulaţie a forţei de muncă, iar alte state europene caută noi pretexte pentru amânar