Ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, a declarat miercuri că estimează o creștere a prețului carburantului la pompă de 0,3-0,4 lei pe litru, aceasta fiind o estimare pesimistă, în urma accizei de 0,7 cenți pe litru, relateaza`Agerpres.
"În 2010 prețul petrolului Brent a crescut cu 35,7%, iar al produselor petroliere cu 26,3%, în 2011 prețul petrolului a crescut cu 31,1%, iar prețul carburanților la pompă s-au majorat în România în 2010 cu 13% și în 2011 cu 12,8%, deci la o treime sau maxim jumătate din creșterea netă a prețului carburantului. Creștere accizei cu 0,7 cenți nu are ca impact direct la prețul la pompă aceeași creștere. Creșterea estimată de noi este undeva la 0,3 — 0,4 lei în funcție de tipul carburantului, dacă este benzină sau motorină, dar aceasta este o estimare pesimistă, adică maximă. Noi credem că prețul în produsul final este mult mai mic pentru că prețul este raportul dintre cerere și ofertă", a precizat Chițoiu, în cadrul dezbaterilor privind bugetul pe anul viitor din Comisiile parlamentare pentru buget-finanțe.
Pe de alta parte, ministrul Finantelor a afirmat ca estimeaza o crestere a pretului carburantului la pompa de 0,3-0,4 lei pe litru, aceasta fiind o estimare pesimista, in urma accizei de 0,7 centi pe litru.
"In 2010 pretul petrolului Brent a crescut cu 35,7%, iar al produselor petroliere cu 26,3%, in 2011 pretul petrolului a crescut cu 31,1%, iar pretul carburantilor la pompa s-au majorat in Romania in 2010 cu 13% si in 2011 cu 12,8%, deci la o treime sau maxim jumatate din cresterea neta a pretului carburantului. Crestere accizei cu 0,7 centi nu are ca impact direct la pretul la pompa aceeasi crestere. Cresterea estimata de noi este undeva la 0,3 - 0,4 lei in functie de tipul carburantului, daca este benzina sau motorina, dar aceasta este o estimare pesimista, adica maxima. Noi credem ca pretul in produs