Până cu 13 minute înainte de finalul meciului de la Zalăula Zalău, Șoimii Pâncota a atins cel mai înalt punct al istoriei. Rezultatele etapei și avantajul de 2-1 urcaseră – în premieră – gruparea din Podgorie pe primul loc din C5. Din păcate, tânăra gardă aliniată la poalele Meseșului a fost egalată, apoi depășită de amfitrioni. „Am fost un timp pe locul 1 din Liga a III-a, niciodată nu s-a întâmplat acest lucru în istoria Pâncotei. Păcat, am prins o conjunctură nefavorabilă în ceea ce privește efectivul, ne-a lipsit jumătate de echipă și am plătit. Puteam astăzi să privim altfel lucrurile. Suntem dezamăgiți, dar mergem mai departe, pregătim marea confruntare cu Ineul”, a mărturisit președintele Pavel Piroș. Antrenorul Dan Cuedan confirmă cele spuse de Piroş, doar problemele de lot făcând ca echipa să rateze cel puţin un punct la Zalău.la Zalău.
Cuedan: „Vrem maxim din fiecare joc”
„Am fost foarte aproape de ceva istoric pentru Pâncota. Din păcate, n-am prins un moment optim, am avut problemele interne de lot, pe care, așa cum le-am rezolvat până acum, în familie, le vom rezolva și acum. Vreau să îi felicit pe toți care au participat la acțiunea de la Zalăula Zalău, inclusiv pe cei care ne-au susținut, în frunte cu domnii Piroș și Retter”, a completat Dan Cuedan. Pâncota n-are timp de respiro, vine o nouă confruntare de foc, împotriva Ineului. „Ca și toate celelalte meciuri de până acum, nu va fi greu, ci foarte greu. Când ai 11 echipe în serie, niciuna nu poate fi considerată slabă. Cel mai elocvent exemplu e Turda, care a bătut fără drept de apel o candidată la promovare. Ineul e foarte bine organizată, dar vrem maxim din fiecare joc”, a anunţat antrenorul alb-negrilor.
Până cu 13 minute înainte de finalul meciului de la Zalăula Zalău, Șoimii Pâncota a atins cel mai înalt punct al istoriei. Rezultatele etapei și avantajul de 2-1 urcaser