Bine-cunoscutul scriitor Andreï Makine s-a aflat la Bucureşti, la Gaudeamus, pentru lansarea volumului O femeie iubită, apărut la Polirom, în traducerea lui Daniel Nicolescu. A participat la o întîlnire cu studenţii, la Lectoratul Francez, precum şi la o masă rotundă la standul Wallonie-Bruxelles, organizată de GADIF şi moderată de Luca Niculescu. Ca scriitor, aţi plecat de la o valiză cu memorii. Această valiză v-a ajutat să scrieţi, să creaţi personaje?Din ce e compusă viaţa noastră? Dintr-un prezent. Prezentul este aici, dar despre el nu ştiu mare lucru. Acum pot să fiu obosit, iar peste cîteva momente, pot să mă simt bine. Nu ştiu ce credeţi despre mine şi nici dumneavoastră ce cred despre dumneavoastră. Prezentul este ceva improbabil. Poate că, ieşind din acest hotel, îl veţi întîlni pe bărbatul vieţii dumneavoastră. Şi dacă prezentul este improbabil, atunci ne rămîne trecutul. Biografia, curriculum vitae pe care-l trimiteţi, astea sînt lucruri exterioare. Adevărul este memoria, care urmează un lung proces de creaţie. Tot ceea ce cunoaştem, tot ceea ce este important în viaţa de copilă, de exemplu, o seară în care vă jucaţi şi care v-a marcat. Importantă este această memorie creatoare, chiar fără să ştim. Memoria noastră este scriitorul din noi, artistul din noi. Acest creator ia trecutul şi creează ceva cu el. Dar nu toată lumea poate povesti. Dacă v-aş cere să-mi povestiţi episodul cel mai fantastic din copilăria dumneavoastră, mi-aţi spune că a fost o zi pe malul mării, la Constanţa, de exemplu. Dar cum să scrii despre acest episod ca să devină literatură? Misiunea scriitorului în asta constă. Am valiza cu memorii, dar asta nu înseamnă că-i totul gata. Da, este acolo: anul ăla am fost la Constanţa, anul celălalt la Cluj... Dar cum să scrii ca să devină o operă literară? Lecturile în franceză pe care naratorul din Testamentul francez le moşteneşte de la C