Politicienii noştri au recepţionat contrariaţi comentariile unor publicaţii şi ale unor oficiali din vestul Europei cu privire la vizita premierului chinez, însoţit de o armată de oameni de afaceri, în România. Comentatorii îşi exprimă nemulţumirea, suspiciunea, chiar supărarea faţă de această vizită, care, teoretic, pune bazele unei largi colaborări economice între China şi România.

Personal, nu am nicio surprindere. Pentru că sunt vaccinat. Adică, între timp m-am vaccinat. Tocmai asta nu am înţeles noi când, mai din revoltă faţă de Ceauşescu, mai din sărăcie, mai sub presiunea globală, ne-am lepădat de comunism şi ne-am aruncat în aşa-zisa prosperă economie de piaţă. Fermecaţi de blugi, adidaşi, de vitrinele pline cu măsline şi cârnaţi, de videoclipuri cu dansatoare dezbrăcăţele, care ne cântau ca sirenele lui Ulise, am crezut că libertatea înseamnă automat prosperitate. Adică, ne luăm libertatea să spunem şi să facem ce vrem şi cornul abundenţei se va revărsa asupra noastră.

În realitate, libertatea poate aduce prosperitate, dar nu obligatoriu. În plus, am neglijat un element esenţial. Economia de piaţă înseamnă şi colaborare, dar în primul rând concurenţă. Iar concurentul încearcă în permanenţă să te depăşească. Ba, chiar, câte un concurent mai înverşunat se străduieşte să dea cu tine de pereţi, să te bage la afund (n-am zis fund, ca să nu se interpreteze). Aşa că, am fost surprinşi de faptul că o mare parte dintre „partenerii” în mijlocul cărora ne-am aruncat ne erau, de fapt, adversari. Fie ei ţări, fie societăţi comerciale sau indivizi.

Pentru prima oară când am luat contact cu această realitate, a fost în primele zile de după revoluţia din decembrie ’89, când au început să sosească potop de scrisori de la diferite firme din Occident, care spuneau că te angajează, doar să le trimiţi CV-ul şi 100 de mărci (euro nu se inventase ş