Intel România anunţă că va crea conţinut educaţional pentru învăţământul românesc, după ce a preluat compania Kno, obţinând în acelaşi timp şi centrul din România, localizat la Cluj-Napoca. Cei 35 de angajaţi dezvoltau până acum software educaţional în special pentru piaţa din SUA, dar odată cu preluarea de către Intel, subsidiara locală vrea să implice Kno Româna în proiectele sale locale. "Centrul Kno din România este singurul din Europa. Echipa de la Cluj lucra cu precădere pentru piaţa din SUA. Dar de acum încolo dorim să-i implicăm în proiectele noastre locale şi să creeze software educaţional, pentru instituţiile de învăţământ din România. Manuale, software de managementul clasei etc", a declarat, pentru Curierul Naţional, Adrian Cioroianu, purtătorul de cuvânt al Intel România.
Subsidiara locală a Intel vrea, odată cu această achiziţie, să se implice mai mult în proiecte educaţionale privind introducerea de tehnologii moderne în şcoli.
"Noi avem patru direcţii pe care lucrăm în acest moment în acest sens: hardware, software, conţinut şi training. Vrem să devenim consilieri pentru Guvern şi astfel să atragem, din această postură, toată industria să investească în educaţie. În clasele din România sunt peste 3 milioane de elevi, circa 250.000 de profesori şi vrem să oferim acces la tehnologie tuturor elevilor şi profesorilor. Vrem să oferim dispozitive, software, acces la internet pentru toţi elevii şi profesorii", ne-a explicat reprezentantul Intel România.
Potrivit acestuia, Intel a oferit training prin programele sale, training pentru aproximativ 20.000 de profesori din România.
Până pe 8 noiembrie, Intel a preluat compania Kno, lider în dezvoltarea de software educaţional pentru clasele 1-12 şi oferă soluţii pentru eReadere şi eTextbooks, unelte de colaborare şi evaluare a activităţii din clasă, managementul licenţierii şi distribuţie