Greva generală din sistemul sanitar a fost amânată, iar conflictul de muncă este suspendat, după ce Guvernul a aprobat unele dintre revendicări şi la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, a anunţat preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu.
Înainte de anunţul făcut de preşedintele Federaţiei Sanitas, ministrul Eugen Nicolăescu a spus, în conferinţa organizată la Ministerul Sănătăţii, că revendicările Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate au fost îndeplinite sau sunt în curs de rezolvare. Ministrul Nicolăescu s-a referit la deblocarea a peste 1.100 de posturi din sistemul sanitar, promovarea unui amendament la OUG 103/2013 privind plata suplimentară pentru zilele de sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale lucrate şi suplimentarea bugetului MS cu 200 milioane de lei pentru plata arieratelor din sistem şi pentru cheltuieli de funcţionare a unităţilor medicale.
Nicolăescu a mai spus că la Ministerul Sănătăţii a fost semnat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, pe baza căruia vor fi făcute mai multe propuneri.
Preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a anunţat că, în aceste condiţii, se suspendă conflictul de muncă şi se amână greva generală.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a precizat că greva este amânată până la aprobarea de către Ministerul Muncii a Contractului colectiv la nivel de sector, care îi vizează pe toţi cei 221.000 de angajaţi din sistemul sanitar. El a adăugat că acesta este cel mai mare Contract colectiv de muncă încheiat în sistemul sanitar.
Executivul a aprobat, miercuri, o notă privind introducerea în regim de urgenţă în Parlament a unui amendament la legislaţia actuală în domeniu, astfel încât orele suplimentare efectuate de personalul medical în zilele nelucrătoare, sâmbăta, duminica şi de sărbători legale să fie