Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi suspecţi de înşelătorii prin metoda "Accidentul" au fost puşi sub acuzare. Ei operau din Penitenciarul Galaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Poliţiştii de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Galaţi în colaborare cu poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Focşani au descins ieri şi la mai multe persoane suspectate că erau complicii celor doi deţinuţi.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate poliţiştii au strâns mai multe informaţii legate de activitatea infracţională a doi bărbaţi de 27, respectiv 28 de ani, ambii deţinuţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Cei doi au folosit mai multe telefoane mobile şi cartele SIM au reuşit să păcălească opt persoane (şapte femei şi un bărbat ) cu vârsta de peste 70 ani, toate din Galaţi, cărora le solicitau diverse sume de bani sub pretextul că diverse rude (în special fii) ale acestora a fost implicate în accidente rutiere.

Faptele au fost comise în perioada 30 septembrie – 3 noiembrie a.c., prejudiciul total creat ridicându-se la suma de 44.310 lei.

Poliţiştii au stabilit că bărbaţii din penitenciar au beneficiat de complicitatea altor două persoane, un bărbat de 39 ani şi o femeie de 35 ani, în sensul că bărbatul se deplasa la locuinţele părţilor vătămate şi colecta sumele de bani pe care ulterior femeia le trimitea persoanelor încarcerate sau altor persoane indicate de acestea", ne-a declarat Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.

În baza probelor administrate, cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar femeia a fost preluată de poliţiştii vrânceni, fiind suspectată de comiterea altor fapte similare.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii lor activităţăţi infracţionale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 32 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°