Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Suceava - capitala spirituală a Bucovinei”

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

La Clubul Artelor Vizuale din incinta Shopping City Suceava s-a deschis, în prima zi a acestei săptămâni, expoziţia de artă plastică intitulată „Suceava - capitala spirituală a Bucovinei”, care se circumscrie proiectului cu acelaşi generic realizat de Asociaţia Culturală „Friedrich Schwartz”, cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei municipiului Suceava.

„Trebuie să se dea de undeva ora exactă în Bucovina, şi noi credem că cel mai bine este să se dea de la Suceava”

Expoziţia cu tema „Bucovina”, care etalează 35 de lucrări executate în tehnici diferite de un număr de 27 de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, a reunit în spaţiul generos al Clubului Artelor Vizuale reprezentanţi ai organizatorilor, ai unor ONG-uri partenere, elevi şi profesori de la colegiul sucevean.

Prezentatorul evenimentului, consilierul local Cornel Grosar, a subliniat de la bun început că realizatorii proiectului îşi propun „să promoveze valorile sucevene din rândul tinerilor” şi de aceea „eroii principali” ai acestei activităţi, elevii expozanţi şi dascălii lor, au fost încurajaţi prin aplauze.

Preşedintele Asociaţiei Culturale „Friedrich Schwartz”, Ovidiu Şvarţ, naist, interpret, orchestrator şi dirijor al Ansamblului „Rapsodia Bucovinei”, care s-a declarat emoţionat de prezenţa unui număr atât de mare de tineri, a spus că aceasta este prima activitate din cadrul unei serii de evenimente care se va desfăşura în aceste zile dedicate Unirii Bucovinei cu România.

„Trebuie să se dea de undeva ora exactă în Bucovina - a spus el - şi noi credem că cel mai bine este să se dea de la Suceava, care este capitala spirituală a Bucovinei”.

„Activităţile au început cu arta plastică, dar vor continua în zilele următoare cu muzica”

Directorul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, prof. Alexandra Bejenariu, a spus că luc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 20 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum o ora
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum o ora
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum 36 minute
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum 57 minute
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

VIDEO Ayatollahul Ali Khamenei, prima apariţie publică după recentul conflict cu Israelul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a participat sâmbătă la un eveniment religios, prima sa apariţie publică după încetarea focului cu Israelul, potrivit imaginilor difuzate de televizi

Vremea

București
acum

25°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°