Târgumureşeanul Călin Buzgău a fost numit printr-o decizie a premierului Victor Ponta, în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României de marţi, 26 noiembrie.
Autoritate înfiinţată în 2005
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 361 din 2005, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, fără personalitate juridică, în subordinea Cancelariei primului ministru, prin reorganizarea Autorităţii pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 şi prin preluarea activităţii, a personalului, a personalului delegat şi a reprezentanţilor altor instituţii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Departamentului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din cadrul Cancelariei primului ministru.
Titrat în Finanţe şi Bănci
Noul subsecretar de stat are vârsta de 33 de ani, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din Cluj Napoca din cadrul Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, profilul Finanţe şi Bănci, promoţia 2006, şi masterand al aceleiaşi facultăţi, specializarea Marketing şi Negocieri în Afaceri, promoţia 2009. Înainte de numirea în funcţia de subsecretar de stat Călin Buzgău a fost manager la compania Anvico din Târgu-Mureş.
Principalele atribuţii ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor:
- Asigură îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale sau persoanelor îndreptăţite, în vederea aplicării corecte şi unitare a Legii nr. 10 din 2001privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi a Legilor Fondului Funciar;
- Asigură secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor so