Organizaţia Femeilor Social Democrate Dolj a lansat sâmbătă, 23 noiembrie a.c, la Filarmonica Oltenia, campania "Violenţa distruge viaţa ta şi a celor dragi!".
Sâmbătă, 23 noiembrie a.c., de la ora 11:00, la Filarmonica din Craiova, a avut loc lansarea campaniei “Violenţa distruge viaţa ta şi a celor dragi!”, eveniment organizat de Organizaţia Femeilor Social Democrate (OFSD) Dolj. Scopul acestei acţiuni este acela de a conştientiza victimele, prevenirea şi combaterea violenţei domestice, fenomen cu consecinţe dramatice care afectează în primul rând femeile, dar şi copiii şi familia, în întregul său.
În România, fenomenul e în continuă creştere. În perioada 2004-2011 au fost raportate peste 80.000 de cazuri de violenţă domestică şi 800 de decese din această cauză. Dincolo de aceste cifre există însă o realitate şi mai cruntă, întrucât un număr mare de victime ale violenţei nu sesizează organele în drept şi nici nu apelează la servicii sociale pentru a se proteja. Ca urmare, toate aceste cazuri rămân neînregistrate şi ele sunt de ordinul zecilor de mii.
“Familia implică armonie. Din nefericire, violenţa domestică se manifestă zilnic, oriunde pe mapamond. Violenţa nu ar trebui însă tolerată în nicio formă. Violenţa domestică se întâmplă oricui – indiferent de rasă, religie, venit sau nivel de educaţie. Violenţa în familie este un comportament anormal, deviant, iar persoanele care sunt victime ale violenţei domestice, indiferent de tipul de manifestare: violenţa verbală, socială, economică, sexuală, psihologică, fizică, trebuie să-şi cunoască drepturile şi trebuie să se informeze cum trebuie să procedeze în situaţiile care le pun în pericol atât viaţa proprie, cât şi pe cea a persoanelor dragi, în mod special, a copiilor lor. Uneori, cel mai greu lucru de făcut pentru o persoană abuzată este să recunoască faţă de ea acest lucru şi să încerce să ia măsuri,