Exploatarea comercială a gazelor de şist în Polonia va începe în anul 2014, a anunţat miercuri ministrul adjunct al mediului, Piotr Wozniak, transmite AFP.
'După rezultatele pe care le-am văzut, prima exploatare comercială va începe în Polonia anul viitor', a declarat Piotr Wozniak, după publicarea de către San Leon Energy, societate cotată la Bursa din Londra, a primelor rezultate ale unor forări efectuate în nordul Poloniei.
Potrivit unui comunicat al grupului, rezultatele 'au depăşit cu mult aşteptările'.
'Rezultatul este foarte bun', a subliniat oficialul, citat de agenţia PAP, exprimându-şi speranţa că şi alte societăţi vor putea lansa exploatarea comercială în 2014.
Dornică să-şi garanteze independenţa energetică, Polonia contează pe gazele de şist, ale căror rezerve sunt evaluate între 800 şi 2.000 de miliarde de metri cubi. Extracţia experimentală fusese lansată în iulie. Guvernul prevede investirea a 12,5 miliarde de euro până în 2020 pentru exploatarea acestor zăcăminte.
Această ţară cu 38 de milioane de locuitori consumă în prezent 14 miliarde de metri cubi de gaze pe an, dintre care două treimi sunt importate din Rusia, potrivit aceleiaşi surse.
Noul ministru polonez al mediului, Maciej Grabowski, a anunţat de la numirea sa că exploatarea gazelor de şist în Polonia va fi 'prioritatea' sa.