Meteorologii au emis COD GALBEN de ninsori în sudul ţării, în intervalul 26 noiembrie, ora 20 – 27 noiembrie, ora 14.
În intervalul menţionat, în Banat, Oltenia şi vestul Munteniei, precum şi în Munţiii Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali, va ninge, iar local şi temporar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 15...20 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi mai consistent.
În centrul şi estul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, ninsorile vor fi slabe cantitativ, dar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-55 km/h şi temporar 65-70 km/h.
VREMEA PE 2 ZILE
Miercuri va mai ninge în Banat, Oltenia, local în Muntenia şi izolat în sudul Moldovei, iar în Dobrogea, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii slabe, mixte. Vântul se va menţine alert în estul şi în sud-estul ţării. Ziua va fi rece, cu maxime între minus 3 grade în depresiuni şi 5 grade pe litoral, la Constanţa, în timp ce noaptea mercurul în termometre va coborâ până spre minus 12 grade în depresiunile din estul Transilvaniei.
Şi în Bucureşti, mâine ziua va fi rece pentru această dată. Cerul se înnorează şi trecător va ninge. Vântul rămâne sprinten, iar la nivel de percepţie va fi mai frig decât cele 3 grade pe care le vom avea în termometre.
Vremea se va menţine rece şi joi, dar faţă de miercuri temperatura creşte uşor în regiunile extracarpatice. Astfel maximele termice vor fi de la minus 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 6 grade în mai multe localităţi din Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Peste zi soarele se arată generos în aproape toată ţara, dar spre seară cerul se va înnora începând cu nordul ţării şi pe arii restrânse, va ninge slab. Vântul va fi sprinten în special în Carpaţii Orientali şi, temporar, în sudul ţării.
În Bucureşti va fi o zi frumoasă, dar rece mai ales dimineaţa. A