Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se alege praful de prestigiul Iaşului. Inspectoratul de Stat în Construcţii se mută la Bacău

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

„Este o palmă pentru Iaşi, un lucru jenant pentru un oraş ca Iaşul. Primul punct din Manifestul USL era «Iaşul, capitală regional㻓, spune deputatul PDL Petru Movilă.

Iaşul a mai pierdut o instituţie regională, după Direcţia Antifraudă, al cărei sediu a fost stabilit la Suceava şi Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, mutat în Vrancea. În urmă cu două săptă­mâni, vicepremierul Liviu Dragnea a semnat un ordin prin care s-a aprobat structura organizatorică a Inspectoratului de Stat în Construcţii. Conform acestuia, Inspecto­ratul Regional va avea sediul la Bacău, la Iaşi urmând să funcţioneze doar un inspectorat judeţean. „Am discutat cu o parte a specialiştilor ieşeni din Inspectorat. Mulţi spun că nu pot să facă 120 km zilnic naveta, ceea ce înseamnă că vor trebui să-şi caute alt loc de muncă. Sunt specialiştii ieşeni proşti? Dacă au existat probleme în activitatea Inspectoratului şi de asta s-a decis mutarea, de ce nu s-a spus nimic? Este o palmă pentru Iaşi, un lucru jenant pentru un oraş ca Iaşul. Primul punct din Manifestul USL era «Iaşul, capitală re­gională». Cer public din partea liderilor USL Iaşi şi a parlamentarilor USL o reacţie, ca acest ordin să nu fie pus în aplicare. Mai ales că Regiunea Nord-Est este singura în care sediul Inspectoratului a fost mutat“, a declarat deputatul PDL Petru Movilă.

Acesta a acuzat şi faptul că două amendamente pe care le-a propus la legea bugetului de stat au fost respinse. Unul dintre ele viza instalarea unei bariere automate la trecerea la nivel peste calea ferată de la Uri­cani, valoarea investiţiei necesare ridi­cându-se la 500.000 lei. Un al doilea amendament viza construirea de căi de acces la şoseaua de centură pentru satele pe lângă care trece aceasta. „Ca de obicei, la noi nimic nu se face complet. Trece centura pe lângă sat, iar localnicii nu au acces la şosea“, a spus Movilă

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul în China! Principalul suspect, un student de 21 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani în oraşul Wuxi din estul Chinei, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP, informează Agerpres.ro Atacul survine la doar câteva zile dup

Trafic blocat pe Valea Oltului, în urma unui accident rutier. Șase oameni au fost răniți

Libertatea acum 45 minute
Pe Valea Oltului, județul Vâlcea, traficul este blocat sâmbătă seara, în urma unui accident rutier între două autoturisme. Unul dintre autovehicule a fost proiectat în afara șoselei, în urma impactului, relatează News.ro.

Autorităţile sanitare din SUA raportează un prim caz al noii forme de mpox

HotNews acum o ora
Oficialii americani din domeniul sanitar au anunţat sâmbătă că au confirmat primul caz din SUA al unei noi forme de mpox care a fost observată pentru prima dată în estul Congo, relatează News.ro citând agenția Associated Press. Pacientul respectiv,

Băiat de 12 ani, dispărut de acasă. Minorul este căutat cu mijloace de observație cu infraroșii și drone cu termoviziune FOTO

Ziare.com acum 50 minute
Un băiat de 12 ani din Dăneşti, judeţul Gorj, a fost dat dispărut sâmbătă seară, 16 noiembrie, el fiind căutat de autorităţi inclusiv cu mijloace de observaţie cu infraroşii şi drone cu termoviziune. Adolescentul se numeşte Matei Nicolas Ionuţ. "În

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 7 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open

Mediafax acum 3 ore
„În competiţia speranţelor Aniela Tudor (Dinamo) s-a impus la sărituri şi bârnă, Adelina Ionescu ( Dinamo) la paralele, iar Ana Maria Mihăescu (Steaua) la sol”, a scris pe Facebook Federaţia Română de Gimnastică. În clasamentul cluburilor, după rezu

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 5 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 6 ore
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

Vremea

București
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

2°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/6°
dum.

-2°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/7°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°