Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor a decis recunoaşterea grupei I de muncă

Publicat in Gandul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis cu unanimitate de voturi să adopte o lege privind recunoaşterea grupei I de muncă, actul normativ urmând mâine să primească un vot în plen. Preşedintele Comisiei de Muncă, Florin Iordache, a precizat că deşi Guvernul nu a fost de acord cu această formă a legii, ea va fi adoptată în plen, deoarece există „voinţă politică”. În 2010, în timpul guvernării Boc s-a renunţat la pensionarea pe baza grupei de muncă.

Potrivit lui Iordache, peste 60.000 de persoane se vor putea pensiona după recunoaşterea grupei I de muncă. "În 2010 cei care lucrau în grupa I nu le-au mai fost recunoscute practic pensionarea mult mai repede. În funcţie de perioada lucrată în grupa I se puteau pensiona şi câştigau pentru fiecare an lucrat câteva luni şi atunci se puteau pensiona mai repede. A fost o măsură reparatorie prin această modificare a legii, din evidenţele care sunt în acest moment la Ministerul Muncii este vorba de aproximativ 63.000 – 65.000 de persoane care au lucrat în grupa I de muncă. Implicaţii bugetare nu sunt, dar aceşti oameni se vor putea pensiona mai repede. Aceşti oameni când împlinesc vârsta pentru pensionare, pentru perioada lucrată în unităţi care aveau prevăzută grupa I de muncă se pensionează mai repede", a declarat preşedintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaţilor. Social-democratul a precizat că nu se discută despre o creştere a pensiilor, ci doa de posibilitatea pensionării pentru cei care au fost încadraţi în grupa I de muncă. "Sunt cei care au lucrat în condiţii speciale, cei din siderurgie, metalurgie, minerit şamd. Nefiind implicaţii bugetare nici guvernul nu va fi foarte împotrivă sau nu va fi pentru retrimiterea acestui proiect de lege", a spus Iordache. Legea prevede că cei care au fost încadraţi în categoria I de muncă se pot pensiona până la 31 decembrie 2016. "Până în 2016, toţi cei care au lucrat în

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imperialul David Popovici: al doilea cel mai bun timp din istorie în proba regină! Doar Zhanle Pan e sub el

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene U23. Înotătorul român a fost de-a dreptul irezistibil, oprind cronometrul la 46,71 secunde, un nou record european și al doilea cel mai bun timp din istorie pe această distanță, doar sub cel re

Paul Stănescu spune că nu va merge la Curtea de Conturi: „Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că nu el va fi următorul președinte al Curții de Conturi, funcție pe care Mihai Busuioc a lăsat-o liberă pentru a deveni, la propunerea social-democraților, judecător al Curții Constituționale a Româ

Zeci de mii de sârbi au manifestat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează agenț

Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului / Contează foarte mult cum se mişcă România

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, că pentru industria de apărare începe să apară „o luminiţă la capătul tunelului”, însă contează foarte mult cum se mişcă România în perioada urmă

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Urări de „La mulți ani!” unice pentru cei dragi care se serbează

Cancan acum 19 minute
Pe 29 iunie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante personalități ale Bisericii. Este o zi cu cruce roșie în calendar, în care numeroși români își serbează onomastica. Dacă ai rude, prie

Nunta lui Jeff Bezos și Lauren Sanchez. Zece imagini de la evenimentul exclusivist din Veneția

HotNews acum 11 ore
Weekendul extravagant al nunții lui Jeff Bezos și Lauren Sánchez în Veneția s-a încheiat cu o ceremonie privată și exclusivistă pe pitoreasca insulă San Giorgio Maggiore. Situată în cartierul San Marco, insula a oferit un decor izolat, dar spectacul

Ce se întâmplă la Salina Praid. Ministrul Economiei avertizează: „Posibil să se transforme într-un lac”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, acuză conducerea companiei de stat Salrom că nu tratează cu seriozitate lucrările de deviere a râului Corund, care a provocat inundarea Salinei Praid. Noul ministru al Economiei susține că directorul Salrom nu monit

Warren Buffett donează acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, către Fundaţia Gates şi organizaţii caritabile de familie

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Warren Buffett a donat vineri acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, cea mai mare donaţie anuală a sa de până acum, în cadrul angajamentului său de a-şi dona averea acu

Medicii care pleacă mai devreme de la spital pentru a lucra la privat riscă să rămână fără loc de muncă

Botosani News acum 5 ore
Ministrul Sănătății anunță măsuri dure pentru medicii care nu-și respectă programul complet la spitalele de stat. O ordonanță de urgență i-ar taxa pe cei care chiulesc de la stat și se duc să-și continue programul la privat, inclusiv cu desfacerea c

Un tânăr de 18 ani a murit electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică

HotNews acum 11 ore
Un tânăr de 18 ani, din Padeș, a murit după ce s-a electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică, într-o locuință din Aninoasa, informează, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, conform Agerpres. Potrivit unui

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

13°/24°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/27°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

17°/25°
dum.

18°/27°
lun.

18°/28°
mar.

13°/27°
Timisoara
acum

19°
sâm.

19°/25°
dum.

15°/33°
lun.

19°/37°
mar.

19°/33°