Bereanu (TV Bulgară): Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat că FCC Construction s-a angajat să termine reparaţiile pe cheltuiala sa până la sfârşitul lunii ianuarie
Până atunci, pe podul Calafat - Vidin se poate circula tot pe o singură bandă, pe sensul de mers spre Bulgaria
Ministerului bulgar al Transporturilor nu i-au trebuit 15 zile pentru a răspunde jurnaliştilor bulgari interesaţi de lucrările de reparaţii ale Podului Calafat - Vidin, aşa cum au făcut reprezentanţii Ministerului Român al Transporturilor, oficialii bulgari răspunzând prompt că reparaţiile vor fi făcute până la sfârşitul lunii ianuarie, pe cheltuiala constructorului, care are responsabilitatea de a-şi repara greşelile.
"Ministerul bulgar al Transporturilor a răspuns prompt solicitării noastre privind reparaţiile la Podul Calafat - Vidin, afirmând că lucrările de reparaţii se vor încheia la sfârşitul lunii ianuarie. Întrebaţi ce probleme are podul, reprezentanţii Ministerului bulgar al Transporturilor au afirmat că sunt probleme tehnice, sunt găuri în asfalt. Altfel spus, ministerul recunoaşte că lucrările nu prea sunt de calitate, precizând că firma spaniolă are responsabilitatea să-şi repare greşelile, pe cheltuiala sa, conform contractului. Până atunci, pe pod se circulă tot pe o singură bandă, pe sensul dinspre România spre Bulgaria", a declarat pentru Curierul Naţional Vladimir Bereanu, jurnalist la Televiziunea Naţională Bulgară.
FCC Construction s-a lăudat degeaba
FCC Construction, compania care a construit podul Calafat - Vidin, nota cu emfază pe site-ul său la inaugurare: "Podul, cu o lungime de 1.791 metri, este mândria FCC Construction - compania care a construit mii de kilometri de autostrăzi şi căi ferate, pasaje, poduri şi tuneluri din Europa, America, Africa.
Cu trei săptămâni mai devreme, acelaşi constructor afirma că te