Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţii de amploare în Thailanda. Protestatarii cer plecarea de la putere a Guvernului

Publicat in Romania TV, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Miile de manifestanţi thailandezi care cer plecarea de la putere a Guvernului şi-au extins acţiunile, miercuri, către alte oraşe din Thailanda, care au aderat la o mişcare fără precedent de la criza politică sângeroasă din 2010, relatează AFP.

Mai multe manifestaţii au avut loc în oraşe din sudul ţării, un bastion al Partidului Democrat, principalul partid de opoziţie, inclusiv pe Insula Phuket, frecventată de numeroşi turişti, potrivit Mediafax.

După mai multe săptămâni de mobilizare, manifestaţiile au început duminică, la Bangkok, unde zeci de mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere plecarea de la putere a premierului Yingluck Shinawatra, generând temeri de escaladare a situaţiei într-una dintre capitalele Asiei obişnuită cu violenţele politice în ultimii ani.

Protestatarii îşi manifestă, de asemenea, ura faţă de fratele lui Yingluck Shinawatra, Thaksin, înlăturat de la conducerea Guvernului thailandez printr-o lovitură de stat, în 2006, şi care rămâne, în pofida faptului că se află în exil, personajul cel mai iubit şi cel mai hulit din regat.

La Bangkok, manifestanţii s-au îndreptat miercuri către alte clădiri oficiale şi au dat asigurări că victoria lor este o chestiune de "zile".

"Suntem foarte optimişti şi cred că vom obţine victoria în câteva zile", a oferit asigurări pentru presă Suthep Thaugsuban, un lider al Partidului Democrat, în timp ce pleca de la Ministerul Finanţelor, devenit de facto sediul central al acţiunilor de protest şi singura instituţie guvernamentală ocupată de către manifestanţi.

În tot acest interval de timp, o moţiune de cenzură depusă de opoziţie împotriva Guvernului a fost dezbătută pe larg în Parlament.

Yingluck Shinawatra a declarat că este pregătită să discute cu Suthep Thaugsuban şi a reafirmat că statul nu va "recurge la violenţă". "Există doar o democraţie şi un Guvern ales, nu regi

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina vrea să pună capăt războiului cu Rusia în acest an, dar e nevoie de mai multă presiune pe Moscova, spune șeful diplomației de la Kiev

HotNews acum o ora
Kievul vrea să pună capăt războiului cu Moscova „în acest an”, dar Occidentul trebuie să-și sporească „presiunea economică” și „militară” asupra Rusiei, întrucât „diplomația concilierii” nu funcționează cu Kremlinul, a declarat joi ministrul de exte

A murit Radu Stroe, fost deputat al PNL în mai multe legislaturi și ministru de Interne

Ziua Constanta acum 4 ore
Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general a

Un avion cu peste 200 de pasageri s-a prăbușit în India (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Momente de groază în India! Un avion Air India cu cel puțin 242 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din statul Gujarat din vestul Indiei, au anunțat mai multe mass-media locale, potrivit Agerpres. Potriv

Video Cinci funcţionari bancari au sprijinit o grupare să obţină credite de 18 milioane de lei cu acte false. Doi dintre aceștia au fost reținuți

Adevarul acum 19 minute
Cinci funcţionari bancari din Bucureşti sunt cercetaţi pentru că au sprijinit o grupare să obţină credite de 18 milioane de lei cu acte false. Funcţionarii ar fi intermediat relaţia dintre liderii grupului infracţional şi unităţile bandare fraudate.

Nicuşor Dan i-a invitat luni, la discuţii, pe reprezentanţii sindicatelor

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat luni, la discuţii la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii mai multor organizații sindicale, respectiv Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din R

Un poliţist de frontieră a fost reţinut pentru că a pus în circulaţie bancnote contrafăcute. Deținea 10.000 de euro falși

Adevarul acum 3 ore
Un poliţist de frontieră a fost reţinut, pe 11 iunie, de BCCO Timişoara după ce ar fi intrat în posesia sumei de 10.000 de euro în bancnote contrafăcute. Agentul a oferit o parte din bani altei persoane, pentru a fi puşi în circulaţie.

Ministrul Finanțelor cere demisii pentru situația de la Salina Praid. Șefii de la Salrom și Apele Române sunt acuzați că ignoră deciziile experților

HotNews acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a solicitat în şedinţa de Guvern de joi, demiterea directorilor de la Salrom şi Apele Române, pe care i-a acuzat că nu au ținut cont de recomandările specialiștilor privind remedierea situație de la Salina Praid,

Mihai Fifor: „Răbdarea PSD a ajuns la limită!” Acuze dure la adresa partenerilor de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele organizației județene a PSD din Arad, Mihai Fifor, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că PSD nu are motive să rămână la masa negocierilor privind noua guvernare dacă are parteneri care „confundă negocierile cu bășcălia”. „Răbdarea P

UE aprobă noi TAXE vamale pentru Rusia și Belarus. Pe ce categorii de importuri se vor aplica

Gandul acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat joi noi taxe vamale asupra produselor agricole și îngrășămintelor chimice importate din Rusia și Belarus, măsură ce va intra în vigoare de la 1 iulie. Taxele vamale percepute de statele membre ale Uniunii Europen

Începând cu anul școlar 2025-2026, se extinde posibilitatea utilizării catalogului electronic în toate școlile care dispun de infrastructura necesară

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Educației a lansat in consultare publică modificări ale Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Mai exact este vorba despre modificarea articolului 106 alin. (2), pentru extind

Vremea

București
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

19°/25°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/26°
Iasi
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/20°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

23°
joi

17°/24°
vin.

17°/22°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

10°/23°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
joi

13°/26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/28°