Meşteşugari, ateliere de cadouri, teatru pentru copii, bucate tradiţionale. Toate vor fi la Muzeul Ţăranului Român (MNŢR) în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie. De vineri, 29 noiembrie, până duminică, 1 decembrie, de la 10 de dimineaţă la 6 pe seară, meşteşugari pricepuţi şi artizani din toată ţara vin cu obiecte frumos lucrate: linguri, fluiere, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, marame, mobilier pictat, genţi, blidare, copăiţe, sărăriţe, lingurare, păretare, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, zgărdane şi multe altele, numai bune de descoperit. Pentru cei care ţin post vor fi: fructe, magiun, sucuri şi siropuri naturale din Şomcuta Mare, dulceţuri din Bucovina, zacuscă şi murături de la Tărtăşeşti, pâine de Braşov, cozonac de Botoşani, plăcinte din Arad, prăjituri de casă din Maramureş, turtă dulce din Covasna, baclava turcească, miere şi plante medicinale. Iar “de dulce”: cârnaţi de Pleşcoi, babic din Buzău, preparate din carne de porc şi de pasăre de la Lăpuşel, brânzeturi diverse din lapte de capră, vacă şi oaie, păstrăv afumat în crengi de brad, vinuri din Vrancea şi palincă de Bihor. ●
Meşteşugari, ateliere de cadouri, teatru pentru copii, bucate tradiţionale. Toate vor fi la Muzeul Ţăranului Român (MNŢR) în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie. De vineri, 29 noiembrie, până duminică, 1 decembrie, de la 10 de dimineaţă la 6 pe seară, meşteşugari pricepuţi şi artizani din toată ţara vin cu obiecte frumos lucrate: linguri, fluiere, oale, scăunaşe, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarţe, coşuri de nuiele, căuce, străchini, oale de sarmale, jucării, icoane, marame, mobilier pictat, genţi, blidare, copăiţe, sărăriţe, lingurare, păretare, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, zgărdane şi multe altele, numai bune de descoperit. Pentru cei care ţin