Președintele SUA, Barack Obama, va grația simbolic doi curcani ȋn loc de unul singur, miercuri, 27 noiembrie, în ajunul sărbătoririi Zilei Recunoștinței.
Doi curcani durdulii, răspunzând la numele de Caramel și Popcorn, își vor cunoaște în acest an ora de glorie la amiază în reședința prezidențială, fiind grațiați de președintele Obama în fața a zeci de reporteri și fotoreporteri. Cei doi curcani, pentru care Casa Albă s-a amuzat să organizeze un concurs de popularitate pe Twitter și Facebook, vor fi trimiși apoi spre casa lui George Washington de pe Muntele Vernon, situat la 20 km sud de capitala federală. Ei vor rămâne acolo în perioada festivităților, urmând să fie transferați apoi într-o fermă istorică din statul Virginia (în sudul țării).
Ziua Recunoștinței (Thanksgiving) este una dintre sărbătorile cele mai observate de americani. Ea își află originea în primii ani de colonizare a actualului teritoriu al SUA, în anii 1620, când — potrivit tradiției — europenii instalați recent i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru abundența de grâne și pentru ajutorul dat de indieni. Această sărbătoare este pentru mulți americani singura ocazie anuală de a se reuni în familie și ei călătoresc adesea până foarte departe pentru a lua masa împreună cu un meniu invariabil: curcan umplut, plăcinta cu dovleac și pâinea de porumb.
Potrivit Agerpres, aproximativ 45 de milioane de curcani nu vor avea șansa lui Caramel și Popcorn, găsindu-și sfârșitul în farfurii. Corporația crescătorilor de curcani americani are obiceiul de a prezenta un curcan președintelui încă din vremea lui Harry Truman, după cel de-al Doilea Război Mondial. Miercuri, deci, va avea loc cea de-a 66-a ceremonie de acest gen. Însă doar de la George Bush senior, în 1989, președinții au luat obiceiul să-și exercite dreptul de grațiere asupra unei păsări.
Președintele SUA, Barack Obama, va grația simb