Recenta discuţie despre clasele „de elită” din şcolile din Bucureşti aduce în spaţiul public o dezbatere importantă pentru orice sistem de educaţie: care este varianta cea mai potrivită cu privire la modul în care sunt gestionate şcolile şi clasele.
Discuţia despre „streaming” sau „setting” - cum este numită această politică în ţările anglo-saxone (gruparea elevilor în clase de abilităţi academice similare) vs „mixed ability” (şcoli sau clase de abilităţi mixte) este una importantă şi sănătoasă pentru orice sistem de educaţie din lume.
Opinia mea este că pentru România este esenţial să adopte cât mai repede o optică „mixed-ability” responsabilă la nivelul deciziilor centrale şi locale.
Politica de grupare a elevilor în clase de abilităţi academice similare este nepotrivită din mai multe puncte de vedere. Există cel putin 3 direcţii separate de analiză: analiza beneficiarilor perspectiva morală perspectiva economică
1. Analiza beneficiarilor
Prima întrebarea firească pe care ar trebui să ne-o punem atunci când ne gândim dacă o astfel de măsură este bună sau nu este „Pentru cine?”.
Putem să identificăm cel puţin 4 categorii de actori relevanţi în acest caz: elevii „de elită”, elevii „ceilalţi”, profesorii şi noi, societatea care beneficiem (sau nu) de pe urma gradului de educaţie al copiilor în general.
(Notă: mai există şi părinţii ca actori importanţi ai sistemului. În acest caz, însă, beneficiile lor se identifică cu ale celor două categorii de copii).
Pe scurt, lucrurile arată aşa:
Cei care câştigă sigur dintr-o astfel de măsură sunt profesorii, pentru că este mai uşor să predai unui grup omogen la orice nivel de pregătire ar fi acesta.
Cei care pierd cu certitudine suntem noi, societatea în ansamblu. Voi argumenta mai jos acest punct de vedere la capitolul „economic”.
Un alt grup de pierzători sunt
