Premierul Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase, reprezentanţi ai mediului de business dar şi sportivi precum Ilie Năstase, Gică Hagi sau Gabriela Szabo au fost prezenţi joi la lansarea galeriei Ţiriac Auto Collection, cu peste 60 de modele din colecţia personală a lui Ion Ţiriac.
"Între câţi prim-miniştri sunt prezenţi aici, să înţeleg că l-aţi ales pentru un discurs, ca şi maşina lângă care ne aflăm, pe cel mai nou. Bănuiesc că, la fel ca în tenis, şi în politică, modelele noi sunt cele mai performante, iar cele mai vechi sunt mai valoroase, nu?", este întrebarea pe care i-a adresat-o premierul Victor Ponta omului de afaceri Ion Ţiriac, în cadrul evenimentului de lansare a colecţiei Ţiriac Collection. "Domnule prim-ministru, cum au spus chinezii, it’s only money", a fost răspunsul lui Ţiriac.
GALERIE FOTO
Premierul a fost invitat să ţină un scurt discurs în cadrul evenimentului, în care l-a felicitat pe Ion Ţiriac pentru proiect.
"Era păcat să aveţi asemenea bijuterii şi să nu le vadă cât mai mulţi oameni, mă gândeam că noi politicienii uneori, dacă avem vreo maşină, încercăm să o ascundem, să nu ne-o vadă cineva, dumneavoastră sunteţi un om fericit că puteţi să le arătaţi", a glumit premierul.
Victor Ponta a mai declarat că s-ar întoarce oricând să revadă colecţia, într-un moment "cu mai puţină presă", iar omul de afaceri l-a invitat să îşi ia un concediu de două zile, pentru a conduce maşina lui preferată, Lancia Delta Integral. "Am învăţat de la unul dintre cei prezenţi că atunci când îţi iei vacanţă din funcţia asta, îţi iei vacanţă pe mai mult timp, nu doar pe două zile şi va trebui să vorbesc cu dl, Tăriceanu care este pilot, eu sunt doar copilot, vom profita de invitaţia dvs", a fost răspunsul premierului.
Galeria Ţiriac Collection este prima colecţie personală lansată în România şi reuneşte peste 60