Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria a inaugurat varianta de ocolire a Sătmarului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 28 noiembrie 2013 ·

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a inaugurat în cursul zilei de ieri noua şosea de ocolire a municipiului Satu Mare, care va prelua traficul greu din zona străzii Bariţiu, urmând să fie deviat pe traseul Lazuri – Dorolţ. În urma acestei investiţii se va încheia coşmarul locatarilor străzii Bariţiu, ale căror case au fost afectate de traficul greu. La eveniment au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, alături de reprezentantul constructorului – Construcţii Drumuri – Stelian Popa. Conform executantului, garanţia lucrării este de patru ani, una dintre cele mai mari acordate până în prezent în judeţul Satu Mare, în condiţiile în care garanţia este de obicei de doi ani. Calvar încheiat pentru sătmăreni

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a precizat că prin finalizarea acestei investiţii se va încheia calvarul locuitorilor din zona străzii Bariţiu prin devierea traficului greu. Conform aceleiaşi surse, investiţia a fost realizată din bugetul local, graţie economiilor realizate în ultimul an de către administraţia locală. “Este o investiţie realizată prin eforturi proprii. Practic, făcând economii pe alte paliere am reuşit să finalizăm în linii mari această linie de ocolire. Valoarea totală este de aproape 4,2 milioane de lei, aproximativ un milion de euro. Prin realizarea acestei linii de ocolire evităm traversarea municipiului pe anumite cartiere a maşinilor de mare tonaj. Practic, de aici (intrarea în municipiul Satu Mare, capătul străzii Bariţiu, n.red.) maşinile vor merge către dreapta, către Lazuri şi vor ieşi aproape de fostele grajduri de la Dorolţ. Cred că cetăţenii de aici (strada Bariţiu, n.red.) vor fi cei mai fericiţi fiindcă seara aveau loc raliuri, mergeau cu 100 de kilometri/oră, au fost multe incidente, la multe case li s-au crăpat pereţii, s-au spart g

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 7 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 13 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°