Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amendament adoptat la Legea bugetului: Candidaţii care au obţinut nota 7 în 2013 şi 2014 se pot titulariza

Publicat in Ziua de Cluj, joi 28 noiembrie 2013 ·

Comisiile de Buget-Finanţe au adoptat, miercuri noaptea, cu unanimitate, un amendament la Legea bugetului de stat pe 2014, depus de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, care prevede că devin titulari şi candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concursul de titularizare în anii 2013 şi 2014.

Amendamentul prevede introducerea unui nou alineat la articolul 30 din Legea bugetului de stat pe 2014, cu următorul cuprins: "De prevederile articolului 253, alin. 1) din Legea Educaţiei beneficiază în anul 2014 şi candidaţii care au obţinut cel puţin nota 7 la concursul de titularizare în anii 2013 şi 2014".

"Este vorba de un text nou. Un asemenea amnedament am avut şi în Legea bugetului pe anul 2013. Legea (Educaţiei, n.r.) rezolvă numai pentru cei care până în 2012 au obţinut nota şapte şi au dreptul să beneficieze de această medie. Anul trecut prin Legea bugetului am rezolvat pentru cei care au obţinut cel puţin şapte la examentul de titularizare din 2013. Legea bugetului din 2013 nu mai este valabilă în 2014 să vă rog prin acest amendament să aceptăm pentru cei doi ani - 2013 şi 2014 - un beneficiu pentru cadrele didactice care au obţinut note mari la titularizare dar, din cauză de lipsă de posturi, nu au putut să se şi titularizeze şi participă cu nota obţinută în 2013 şi 2014 în anul 2014", a spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a precizat că Guvernul susţine amendamentul.

În consecinţă, amendamentul iniţiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu a fost supus votului, întrunind unanimitatea opţiunilor membrilor comisiilor.

"Sper ca până la Legea bugetului pe anul următor să rezolvăm printr-o lege care să statueze definitiv acest drept", a mai spus Ecaterina Andronescu, care a venit special la şedinţa Comisiilor de Buget-Finanţe pentru a susţine acest amendament, deşi lucrăririle se desfăşurau după miezu

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 36 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Temperaturi de peste 40 de grade în Bucureşti şi alte 14 judeţe: cod roşu de caniculă

BusinessMagazin acum o ora
Meteorologii au emis un cod roşu de caniculă marţi pentru Capitală şi alte 14 judeţe din ţară, unde temperaturile vor atinge şi depăşi 40 de grade. În Banat şi o parte din Transilvania, pare a fi o altă ţară: este cod roşu de vijelie.

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

33°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°