La finele săptămânii trecute, emisiunea După 20 de ani de la ProTV l-a avut ca invitat pe Ministrul Dan Șova, tema principală fiind construcția de autostrăzi din România. Dialogul a început abrupt cu subiectul fierbinte al zilei, autostrada peste Carpați. În ciuda eforturilor moderatorului Cristian Leonte de a face comparația corectă între cele două rute alternative complete, respectiv între Sibiu - Pitești și Sibiu - Brașov - Ploiești, pe parcursul întregii emisiuni domnul Dan Șova s-a limitat la a compara autostrada Sibiu - Pitești doar cu autostrada Sibiu - Brașov, ignorând costurile de realizare a tronsonului Brașov - Ploiești.
Însă chiar și așa, Ministrul a lăsat impresia ca a renunțat la ideea relocării autostrăzii A1 Sibiu - Pitești pe ruta Sibiu - Brașov. Ceea ce ar fi fost de înțeles în condițiile în care atât mediul economic, în frunte cu exportatorul numărul unu al României, Dacia, cât și presa, autoritățile locale și comunitățile online au criticat aspru această idee. Numai că analizând în detaliu întregul interviu și mai ales contradicțiile dintre afirmațiile domnului Dan Șova și documentele oficiale ale CNADNR, constatăm că de fapt nu e vorba de nici o renunțare la acest plan, ci doar de o schimbare a strategiei de a-l pune în practică. DPIIS și CNADNR sunt în continuare neclintite în ideea de a realiza cu prioritate autostrada Sibiu - Brașov. Doar că acum nu se mai opun fățiș construcției A1 Sibiu - Pitești și nici nu mai negociază cu Uniunea Eruopeană relocarea ei. În schimb, sub masca bunelor intenții și a procedurilor europene, o vor bloca pe termen nedefinit.
Finanțarea
Până la acest interviu domnul Dan Șova se declara împotriva construcției autostrăzii Sibiu - Pitești, argumentul principal fiind costul exagerat de mare al acesteia, estimat la 3,2 miliarde EUR. Despre acest cost am arătat într-un articol anterior că este