Evaziunea fiscală în sectorul de panificaţie s-a redus cu 10 - 12 puncte procentuale, într-o lună de la aplicarea TVA scăzut, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu, în cadrul dezbaterilor privind bugetul pe anul viitor din Comisiile parlamentare pentru buget-finanţe.
'Primele rezultate ca urmare a reducerii taxei pe valoarea adăugată la pâine sunt îmbucurătoare. Din evaluările pe care le-am făcut şi cifrele pe care le-am centralizat de la instituţiile de control mai puţin cele de antifraudă din ANAF care erau în procedură de reorganizare, tot ce am centralizat am constatat, prin asociaţiile patronale, că evaziunea fiscală s-a redus într-o lună de zile de aplicare cu cel puţin 10-12 puncte procentuale', a spus Chiţoiu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, a început să se fiscalizeze zona de panificaţie.
De la 1 septembrie, TVA la produsele de panificație a fost redusă de la 24% la 9%.
Chițoiu s-a referit şi la ideea reducerii TVA la alte produse alimentare.
"Legat de reducerea TVA la alte produse alimentare, facem o evaluare în luna aprilie a măsurii reducerii TVA la pâine, şi când luăm măsura reducerii CAS, dacă mai avem spaţiu fiscal mai aplicăm şi la alte produse", a spus ministrul, citat de mediafax.ro