Între Probus şi Diocleţian cei care se află în fruntea Imperiului sunt Carinus împreună cu cei doi fii ai săi, Carinus şi Numerianus. După preluarea puterii, Carus se îndreaptă către est pentru a se lupta cu perşii, ajungând până la Ctesiphon, despre care nu se ştie cu siguranţă dacă l-a capturat[1]. Oricum, Carus, ca şi Numerianus, mor în contextul campaniilor din est, în vreme ce Carinus stăpâneşte Roma. Deşi nu au rămas sculpturi identificabile precis cu aceşti împăraţi, din profilurile numismatice deducem că în vreme ce Carus este reprezentat într-un stil militarizant amintind de împăraţii-soldaţi mai timpurii, fiii săi beneficiază de o manieră mai clasicizantă, pentru că legitimitatea lor nu se motivează doar militar, ci şi dinastic.

În condiţiile morţii suspecte a lui Numerianus în Nicomedia, anunţată de prefectul pretoriului pe nume Aper, generalul Diocles, viitorul împărat Diocleţian, îl ucide pe acesta şi porneşte spre Roma pentru a-l întâlni pe Carinus[2], dar acesta va fi ucis de propriile trupe. În ciuda lipsei popularităţii şi a scurtei sale domnii de doi ani, Carinus apucă să controleze monetăriile şi să producă o imagine a puterii imperiale. Deşi soţia lui, Magnia Urbica, apare doar în sursele epigrafice şi numismatice, ea rămâne totuşi cel mai bine documentat personaj feminin din perioada de după împăratul Aurelian.

Titulatura imperială urmează calea trasată la începuturile anarhiei militare, sursele referindu-se cel mai des la ea drept Augusta sau coniunx. Ea primeşte totodată titluri care sugerează transferul de maternitate din sfera privată în cea militară : mater castrorum, mater senatus ac patriae[3], deşi nu avem dovezi certe privind existenţa unui moştenitor.

Este posibil ca ideea maternitaţii fizice să fie doar un sens extrapolat în sfera publică. Magnia Urbica şi Carinus împart o domnie scurtă înainte de uciderea aces