Cu entuziasmul unei adolescente dornice să descopere lumea şi maturitatea unei femei ce i-a aflat din taine, la 41 de ani, Andreea Esca vorbeşte despre bucuria de a munci şi responsabilitatea de a fi impecabilă, în direct. Pentru 1 Decembrie, când postul-mamă, Pro TV, îşi aniversează majoratul, ea pregăteşte acelaşi imn ca la începuturi: „Bună seara, România. Bună seara, Bucureşti“.
„Adevărul“: Îţi vine să crezi că au trecut 18 ani de la prima emisie a Pro TV-ului?
Andreea Esca: Absolut deloc. Nici nu ştiu de când nu mai am eu 18 ani (râde). Dar nu ştiu când au trecut ultimii 18 ani. Poate şi pentru că fac ceea ce-mi place şi atunci nu intervine rutina, nu stai să te gândeşti: „Uite cât e ceasul, încă n-am plecat. Câţi ani au trecut? Mai fac şi eu altceva?“. Cred că te uiţi la ceas când începi să te plictiseşti la muncă.
Tu te-ai plictisit vreodată?
Absolut niciodată. Poate pentru faptul că eu iubesc poveştile, mă hrănesc cu ele. Am o prietenă care-mi spune: „Măi, dacă te las două minute în staţia de autobuz, te găsesc vorbind cu cineva!“. Mi se par fascinante vieţile oamenilor, iar oamenii simpli au cele mai interesante poveşti. Ştirile Pro TV sunt nişte poveşti făcute după nişte poveşti şi, chiar dacă ai impresia că faci în fiecare zi acelaşi lucru, de fapt, e altceva.
La prima întâlnire, Sârbu îmi spunea că va veni lumea cu miile în curte la Pro TV, că vom scoate oamenii în stradă de Revelion, că vom da autografe pe poze cu noi. Ni se părea ceva de Hollywood. Toate lucrurile acestea s-au întâmplat.
Revenind la acel 1 Decembrie 1995. Cum ai ales sacoul, celebrul sacou roşu? Cum s-a născut salutul Bună seara, România. Bună seara, Bucureşti? A fost spontan sau stabilit dinainte?
Cred că salutul a fost inventat de domnul Sârbu, într-o şedinţă. Înainte de 1 Decembrie am făcut jurnalul de vreo 15 ori, dar în ultima noapte l-am s