Petrom ne învaţă că este important să ne susţinem prin forţe proprii, Mobexpert vorbeşte despre mândria de a fabrica în România, Renault include ţara noastră în strategia internaţională de grup, GSK subliniază rădăcinile pe care le-a prins aici, Danone ne dezvăluie tradiţiile româneşti.

Cinci companii emblematice despre care suntem cu toţii mândri, din cinci domenii diferite, cu capitaluri diferite, care vorbesc cu respect despre România, indiferent că le este ţară de origine sau de adopţie. Şi lista poate continua, pentru că multinaţionalele care au decis să investească în România au nevoie de alt tip de avantaj competitiv, iar patriotismul economic care te face să cumperi ceva fabricat la ţine în ţară este cel care rezonează peste tot în lume (şi am chiar senzaţia că în România, oarecum paradoxal, de multe ori investitorii industriali sunt cei care fac eforturi neobişnuit de mari pentru a ne reda încrederea în noi şi a încuraja patriotismul în general, raportat la eforturile clişeiste ale clasei politice, la cele comerciale ale mass mediei sau la cele cvasiinexistente din sistemul de învăţământ).

Şi asta pentru că între producător şi consumator există o cauzalitate circulară demonstrată. Astfel, investiţiile făcute într-o ţară răsplătesc într-o mare măsură şi încrederea consumatorului, reluând astfel ciclul economic, creând locuri de muncă directe şi indirecte, plătind taxe şi impozite care sunt bani pentru sănătate, educaţie, cultură, exportând, devenind un ambasador al ţării pe toate meridianele. Şi de ce să nu admitem, în fond şi la urma urmei, supremaţia industrială a ţărilor avansate tehnologic se bazează, în afară de inovaţie, de accesul la resurse şi de doze ingenioase de protecţionism şi pe înflăcărarea consumerismului patriotic.

Scriam în urmă cu doi ani, în Ziarul Financiar, despre invizibila reacţie în lanţ care