Nu-i nevoie să bei toată apa mării ca să-ţi dai seama că este sărată. (proverb chinez) În 2012 scriam despre România care a devenit o navă numai bună de cârmit pentru unii și alții. În lumina ultimelor declarații din Parlament despre vaporul chinezo-românesc ale premierului Li Keqiang, reiau textul cu mici adăugiri – mă sâcâie simbolul ăsta al vaporului care apare pretutindeni. Președintele Traian Băsescu spunea într-un discurs de la începutul anului trecut: În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi nu am ratat niciodată destinaţia. Nu o să o ratez nici acum cu România. Tot în urmă cu un an, șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat că România este pe calea cea bună, dar că urmează alte provocări, fiind ca o navă ieşită dintr-o furtună, reparată, dar în zare se vede altă furtună şi este nevoie de condiţiile necesare pentru a trece prin ea. Mulți primari și foști primari sunt foști mateloți, îi găsiți aici. În 2010, Mihai Rohan, manager din industria locală a cimentului, a caracterizat România de atunci drept un vapor în derivă, încărcat cu oameni deznădăjduiți. Dan Voiculescu scria în 2011 cum că simțim mereu nevoia să ne cerem scuze străinilor, încercând să-i convingem că România nu este un vapor în derivă și că românii nu sunt nici rudimentari, nici agresivi, nici lipsiți de viziune.

Ieri, premierul Chinei a readus vaporul în discuție deși de data aceasta a vorbit despre un vapor jumi-juma, chinezo-românesc. După ce ne-a pregătit spunând că filmul Valurile Dunării al regizorului Ciulei este un film de referință pentru chinezi au urmat declarațiile despre relațiile dintre România și China sub forma unui mare vapor: Ca să mergem mai departe, avem, nevoie de un vapor mare, dar şi de vânt potrivit; Avem vapor, avem şi vânt potrivit; Acest vapor de cooperare va tăia valurile şi va merge înainte. Să fie valurile furtuni