Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blajul, pregătit de Sărbători: Oraşul va fi iluminat festiv din 5 decembrie. Loc de joacă pentru copii în Parcul Avram Iancu

Publicat in Alba24, joi 28 noiembrie 2013 ·

La Blaj, luminile de Sărbători vor fi pornite, în tot oraşul, în seara de 5 decembrie. Vechile instalaţii de iluminat au fost înlocuite cu ornamente 3D pe artera principală a oraşului şi au fost împodobite cu beculeţe mai multe sedii de instituţii reprezentative.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, instalarea iluminatului festiv a început încă de acum două săptămâni cu o zonă care este amenajată în premieră, Piaţa 1848. În centrul istoric au fost ornate streşinile caselor, instituţiilor publice, Catedrala Mitropolitană “Sfânta Treime”, Primăria Municipiului Blaj şi copacii din zona parcului.

În această zonă, iluminatul festiv a fost pus în funcţiune, pentru o zi, în 24 noiembrie, când catedrala greco-catolică a găzduit tradiţionalul eveniment dedicat Zilei Naţionale a Romaniei, “Blajul salută Marea Unire”.

O altă noutate o reprezintă decoraţiunile care vor fi amplasate pe artera principală a oraşului. Vechile instalaţii de iluminat care au fost folosite timp de patru ani vor fi înlocuite cu noi ornamente de tip 3D, iar majoritatea figurinelor vor fi amplasate în Parcul Avram Iancu, unde se va crea un pol de joacă pentru cei mai mici locuitori ai oraşului.

Beculeţele de sărbătoare vor lumina oraşul până în 11 ianuarie 2014.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=253721

La Blaj, luminile de Sărbători vor fi pornite, în tot oraşul, în seara de 5 decembrie. Vechile instalaţii de iluminat au fost înlocuite cu ornamente 3D pe artera principală a oraşului şi au fost împodobite cu beculeţe mai multe sedii de instituţii reprezentative.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, instalarea iluminatului festiv a început încă de acum două săptămâni cu o zonă care este amenajată în premieră, Piaţa 1848. În centrul istoric au fost ornate streşinile caselor, instituţiilor publice, Catedrala Mitropolitană “Sfânta Treime”, Primăria Municipiului Blaj şi copa

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo Constanța Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată! Numere utile în caz de urgență

Ziua Constanta acum 24 minute
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că astăzi, în intervalul orar 12:00 - 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vân

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum o ora
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Începe Euro 2024: Primul meci al zilei și cine transmite competiția din Germania

HotNews acum 2 ore
​Așteptarea pentru fanii fotbalului a luat sfârșit, iar Euro 2024 va debuta vineri, la Munchen, de la ora 22:00, cu meciul dintre Germania, țara gazdă, și Scoția. Partida face parte din Grupa A. UEFA Euro 2024Foto: BEAUTIFUL SPORTS/Wunderl / imago s

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 3 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Calendar Bacalaureat 2024. Pe 17 iunie încep probele orale, prima probă scrisă va fi pe 1 iulie

Ziare.com acum 37 minute
Bacalaureatul 2024 începe luni, 17 iunie, cu probele orale și evaluarea competențelor digitale. Probele scrise vor avea loc între 1 și 8 iulie, iar rezultatele finale vor fi disponibile pe 12 iulie, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educa

Rusia a anunţat că a doborât 87 de drone ucrainene şi a calificat atacul drept unul "terorist"

Adevarul acum o ora
Vineri, Rusia a anunţat că a reuşit să „împiedice un atac terorist” care a vizat cartierul general al operaţiunilor sale în Ucraina, distrugând 87 de drone.

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

O cisternă cu 21 de tone GPL s-a răsturnat pe o șosea, din județul Vaslui. Pompierii au izolat zona pentru a evita o tragedie

Ziare.com acum 3 ore
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au inte

Vremea

București
acum

23°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°