Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii de la Pieţe vor să înţeleagă înjurăturile romilor

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Într-o adresă pe care au înaintat-o primăriei, mai mulţi comercianţi de etnie romă din Târgul Municipal Craiova spun că nu mai vor să le mai fie reprezentate interesele de cineva de etnie romă. Decizia lor a venit în urma modificării organigramei SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL la şedinţa de consiliu local din 31 octombrie, când a fost introdus un post de expert pentru problemele romilor în cadrul societăţii, cu studii medii şi cu un contract individual cu timp parţial de 4 ore/zi.

„Nu ne permitem să întreţinem şi lupul flămând“

Adresa către primărie are aproximativ 80 de semnături. „Ce ne-a speriat pe noi este acel consilier, care este impus de primărie. Nu mai vrem reprezentant rom în târg. Nu mai putem. Târgul este un loc comercial, nu este un târg privat, care să angajeze un lider rom ca să ne coordoneze. Nu avem nevoie! Ne supunem condiţiilor Pieţelor, directorilor, dar nu mai vrem să fim gestionaţi de un lider rom. Dacă avem o problemă de natură socială sau culturală, mergem la primărie şi este acel consilier, dar nu să ne gestioneze. Suntem sătui de asuprirea asta. Vrem să fim liberi!“, a explicat unul dintre romii care vinde în piaţă. Romii susţin că nu mai vor să dea şpăgi şi că, după discuţiile care ar urma să fie în târg, acasă s-ar trece la judecata ţigănească.

Conform adresei către primărie, în târg sunt, în prezent, 600 de comercianţi de etnie romă cu număr la stand. Pe lângă aceştia, ar mai exista încă 350-400 fără număr la stand. În adresa lor, romii spun că „din puţinul pe care-l facem, nu ne permitem să întreţinem şi lupul flămând“.

GdS a înaintat o solicitare Primăriei Craiova, în care îi cerea acesteia să motiveze înfiinţarea acestui post. Redirecţionată către SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, solicitarea a primit un răspuns hilar. „Necesitatea înfiinţării acestui post este legată de faptul că foarte mulţi comercianţi din

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 20 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Replica Rusiei după ce România a declarat un diplomat rus persona non-grata ca urmare a cazului de spionaj

HotNews acum 19 minute
Rusia va riposta după ce România a decis expulzarea unui diplomat rus de la Ambasada Moscovei la București, declarat persona non grata la scurt timp după ce DIICOT a anunțat arestarea unui român pentru spionaj în favoarea Rusiei, a anunțat Ministeru

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 53 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Monica Niculescu la a 34-a finală la dublu în circuitul WTA » Luptă pentru trofeul de la Strasbourg

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Monica Niculescu (36 de ani, 57 WTA) și Cristina Bucsa (26 de ani, 72 WTA) s-au calificat în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg, după o victorie clară în fața perechii olandezo-braziliene Demi Schuurs/Luisa Stefani cu 6-1, 6-4.

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 46 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°