Concerte de muzică ușoară, dansuri sportive și de societate sau prezentare de modă, toate au fost pe placul albaiulienilor joi seara, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia “Serbarilor Unirii”, la Pub 13 din Alba Iulia.
Seara a debutat cu acordarea de diplome tuturor participanților la “Serbările Unirii”, după care, Paul Tomuș, ocupantul locului al III- lea al festivalului – concurs Gaudeamus Awards de la Brașov, a încântat audiența cu un recital de muzica ușoară. Au urmat apoi Ricky și trupa Flaviu’s Crew, care au pus albaiulienii la mișcare cu dansuri moderne, dar si tradiționale țigănești. Nu au fost uitate nici dansurile sportive și traditionale, care s-au dovedit a fi pe placul tuturor celor prezenți la eveniment.
Și pentru ca “Serbările Unirii” să aibă în program evenimente dintre cele mai variate, organizatorii s-au gândit să le ofere celor prezenți și un moment inedit. Este vorba despre o prezentare de modă semnată de tânăra creatoare Ioana Sabău, din Alba Iulia. În aplauzele publiculu aceasta și-a prezentat colecțiile vestimentare de zi și de seară.
Seara a continuat cu recitalurile de muzică ușoară susținute de Ruben Ciungan, câștigătorul locului I la concursul Gaudeamus Awards, dar și de trupa GoodDay. Cei care încă își doreau să petreaca până tarziu în noapte, au fost lăsați în compania lui DJ M’Livio.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=253855
Concerte de muzică ușoară, dansuri sportive și de societate sau prezentare de modă, toate au fost pe placul albaiulienilor joi seara, în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia “Serbarilor Unirii”, la Pub 13 din Alba Iulia.
Seara a debutat cu acordarea de diplome tuturor participanților la “Serbările Unirii”, după care, Paul Tomuș, ocupantul locului al III- lea al festivalului – concurs Gaudeamus Awards de la Brașov, a încântat audiența cu un recital de muzica ușoară. Au urmat