România trebuie să rămână avocatul Rep. Moldova pe drumul european. Următorul proiect de țară major: unirea – Următorul proiect de ţară major al României, după integrarea în NATO, respectiv în Uniunea Europeană, ar trebui să fie, în opinia președintelui Traian Băsescu, unirea cu Republica Moldova. Într-un interviu acordat postului public de televiziune, președintele Traian Băsescu a opinat că ”meciul se joacă până în ultima clipă”, cu referire la ceea ce urmează să se întâmple cla Summit-ul de la Vilnius. Analiștii independenți au semnlata în ultima perioadă posibilitatea ca Summit-ul să înregistreze un eșec, cu atât mai mult cu cât în urmă cu câteva zile Ucraina a anunțat suspendarea negocierilor cu UE. În acest context, președintele consideră că ”fără Ucraina, Vilnius este un eşec pentru UE”, a cărui cauză ar putea fi, pe de o parte, presiunea Rusiei, iar pe de alta condiţionalităţile europene legate de cazul Iuliei Timoşenko. ”Între noi există discuţii, la nivel de şefi de stat. Condiţia Timoşenko a fost umanitară, şi eu sunt solidar cu ea, dar uitaţi-vă că până la urmă a renunţat Timoşenko la această condiţie. Știţi, când nu se respectă regulile, se ajunge la situaţii de genul ăsta. Dacă Ianukovici nu va semna, va fi un eşec pentru Uniunea Europeană. Miza cea mare pentru Uniune a fost Ucraina, pentru România a fost Republica Moldova”, a explicat președintele. Drumul către integrarea în UE a Ucrainei este esențial pentru securitatea României, noi fiind cei mai afectaţi de eventuala îndepărtare. În opinia sa, UE trebuie să relaxeze, cel puțin temporar condiționalitățile impuse Ucrainei pentru aderarea la UE, cu referire la cazul Timoșenko, problematică ce poate fi abordată ulterior. Referindu-se la situația Rep. Moldova, Traian Băsescu a reamintit că România a fost cel mai mare susținător de până acum al Moldovei, poziție care trebuie intensificată. ”Toată acţiune