În 1916 România a semnat un tratat cu Antanta prin care se angaja să declare război Puterilor Centrale în schimbul Transilvaniei. Nici în timpul negocierilor cu puterile Antantei, nici după, nimeni de la Bucureşti nu i-a întrebat pe românii din Transilvania dacă vor să se unească cu România.

Discursul naţional românesc promovează în manualele de istorie şi în filme imaginea falsă a curentului unionist din Transilvania înainte de sfârşitul anului 1918. Înainte de declanşarea Primului Război Mondial, românii din Transilvania o duceau mult mai bine din punct de vedere economic decât fraţii lor din Regatul României. Mulţi ţărani români ardeleni aveau lotul lor de pământ, în timp ce ţăranii din Regat doar îl visau. Deja mulţi români s-au stabilit în oraşe, unii au devenit muncitori în fabricile deschise prin procesul de industrializare, care a cuprins Ungaria după 1867, alţii chiar şi-au deschis mici afaceri. Deja aveam un număr semnificativ de funcţionari români pe toate palierele administraţiei din Ungaria. Numărul românilor cu studii superioare era din ce în ce mai mare. De câţiva ani s-a renunţat la pasivismul politic şi politicienii români susţineau activ interesele românilor în parlamentul de la Budapesta.

Lupta naţională a românilor din Transilvania a fost dificilă, cu ameninţări şi presiuni din partea administraţiei maghiare, care promova o politică de asimilare. Însă niciun politician român din Transilvania nu a declarat niciodată public că obiectivul politic al românilor ardeleni este Unirea cu România.

Pentru românii ardeleni România era o altă ţară, într-adevăr una în care se vorbea româneşte, se învăţa la şcoală în limba română, dar care nu era atractivă decât pentru visători. Economic, românii din Regatul României erau nişte pârliţi în comparaţie cu românii ardeleni, aşa că pentru aceştia din urmă România nu reprezenta o atracţie.

Era