Agricultura încă este un segment destul de dificil de finanţat pentru companiile de leasing, pentru că fermierii nu au rezultate financiare foarte bune, iar activitatea lor depinde foarte mult şi de subvenţiile primite de la stat, spune Răzvan Diaconescu, directorul general al Impuls Leasing.
„Clienţii din zona de agricultură nu vin cu cifre financiare extraordinare, depind foarte mult de subvenţii. În plus sectorul agricol este extrem de fărâmiţat, nu găseşti mai mult de 1.000 de clienţi care să aibă suprafeţe mari. Unui client care are 50 de hectare nu poţi să îi vinzi un tractor, pentru că nu are cum să-l plătească”.
Cu toate acestea, producţia agricolă foarte bună din acest an, dar şi investiţiile din ce în ce mai mai mari şi numeroase din acest domeniu au dat un imbold finanţărilor de echipamente agricole, ponderea acestora în totalul finanţărilor pentru echipamente la nivelul întregii pieţe urcând de la 19% la 24% în intervalul ianuarie-septembrie. Astfel, circa 200 de milioane de euro din volumul total de 832 milioane de euro al finanţărilor noi acordate au mers către sectorul echipamentelor agricole.
Diaconescu afirmă că în cadrul companiei pe care o conduce există oameni specializaţi care se duc şi discută cu agricultorii necesarul de finanţare. Continuarea pe ZFCorporate
Agricultura încă este un segment destul de dificil de finanţat pentru companiile de leasing, pentru că fermierii nu au rezultate financiare foarte bune, iar activitatea lor depinde foarte mult şi de subvenţiile primite de la stat, spune Răzvan Diaconescu, directorul general al Impuls Leasing.
„Clienţii din zona de agricultură nu vin cu cifre financiare extraordinare, depind foarte mult de subvenţii. În plus sectorul agricol este extrem de fărâmiţat, nu găseşti mai mult de 1.000 de clienţi care să aibă suprafeţe mari. Unui client care are 50 de he