Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circulatie inchisa, restrictii si sute de politisti in strada, de 1 Decembrie

Publicat in Timis Online, joi 28 noiembrie 2013 ·

Scris de F.M.B. - Desfăşurare amplă de forțe, de 1 Decembrie, în Timișoara și în întreg județul Timiș. Aproape 250 de polițiști vor ieși în stradă pentru a asigura ordinea publică și buna desfășurare a evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Naționale a României. În orașul de pe Bega, șase străzi vor fi închise vineri pentru exerciții, iar duminică pentru parada militară.

Cei mai mulți dintre polițiști vor fi trimiși în zonele aglomerate, acolo unde vor fi depuneri de coroane, dar și alte evenimente. Punctul de maximă importanță îl va reprezenta însă parada militară de la Timișoara pe traseul căreia circulația va fi complet închisă. „Pentru ca desfăşurarea manifestărilor să aibă loc în condiţii de linişte, măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate de peste 240 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi şi alte structuri. 41 de patrule pedestre şi alte 41 de patrule auto vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Poliţiştii de la transporturi vor patrula în 60 de trenuri de călători, 54 de staţii şi triaje de cale ferată, precum şi în două aerogări”, se arată într-un comunicat al IPJ Timiș.

Pregătirile pentru paradă vor începe încă de vineri, atunci când circulația va fi închisă pe mai multe străzi și se va face o repetiție generală pentru ca totul să decurgă conform planului. Circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată astfel:

Vineri, între orele 09:30 – 11:30 pe străzile Mocioni, Melentie Draghici (Industria Lânii), Dimitrie Gusti, Hector, Filipescu şi bulevardul Revoluţiei (doar sensul dinspre Podul Decebal spre Continental).

Duminică, între orele 09:00 – 12:00, pe străzile Mocioni, Melentie Draghici (Industria Lânii), Dimitrie Gusti, Hector, Filipescu şi bulevardul Revoluţiei (nu vor circula nici tramvaiele).

„Totodată, în zilele de 29 noiembrie şi 01 de

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională au depus jurământul la Palatul Cotroceni / Cum este ales preşedintele CCR

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cei trei noi judecători numiţi la Curtea Constituţională – Dacian Cosmin Dragoş, Csaba Asztalos şi Mihai Busuioc – au depus duminică jurământul în faţa preşedintelui Nicuşor Dan şi a preşedinţilor ce

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Gaza: Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiu

News.ro acum 4 ore
Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apărării civile locale, relatează AFP. O sursă palestin

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum 53 minute
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 12 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 12 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°