Încep cu ceea ce este foarte important: să urez aniversare fericită acestei prestigioase publicaţii, precum şi câştigătorilor acestor premii şi guvernatorului, care a atins performanţe incredibile de polititcă monetară.

Sunt onorat să fiu aici. Pentru mine, în special, este o plăcere să fiu în Bucureşti din nou. Ceea ce guvernatorul nu a spus în prezentarea sa este că sunt îndrăgostit de România de 25 de ani. E o poveste veche de dragoste şi de aceea sunt încântat să împărtăşesc câteva momente cu voi, nu numai din trecut, dar şi despre cum cred eu că va fi viitorul.

Prietenul meu, guvernatorul Isărescu, era cel mai tânăr guvernator al unei bănci centrale din lume când l-am întâlnit la începutul anilor 90. Deşi încă este foarte tânăr, el este guvernatorul cu cea mai mare perioadă care s-a aflat în fruntea unei bănci centrale. Merită să intre în Cartea Recordurilor.

Vreau să vorbim despre tranziţie şi vreau să spun că, după ce am părăsit FMI, nu am părăsit România, ci mă uit la ce aţi realizat şi continui să comentez despre cum va arăta România în viitor.

În anii 90, după cum ştiţi, România a avut privilegiul special în perioada de dinaintea tranziţiei de a fi singura ţară din fostul bloc comunist care să beneficieze în acelaşi timp de acorduri cu Fondul Monetar Internaţional. Prima oară m-am întâlnit cu România din postura de Preşedinte al Clubului de la Paris. A trebuit să conduc o şedinţă dificilă în care am decis reeşalonarea semnificativă a creditelor financiare. În anii 80, România avea probleme cu un program masiv de investiţii, nu toate foarte productive. Îmi amintesc negocierea cu delegaţia din acea perioadă şi cum nu aveam niciun translator, când încercam să îmi amintesc latina pură pe care am învăţat-o la şcoală, pentru a-l înţelege pe şeful delegaţiei române. În ultima parte a anilor 80, autorităţile au încetat să mai ofere inf