Valea Bekaa, Liban. Războiul ajunsese, inevitabil, şi la ei. Umm Chehab ştiuse dintotdeauna că nu se poate negocia cu shabiha. Mai devreme sau mai tîrziu, golanii lui Bashar, soldaţii şi Hezbollah-ul aveau să intre peste ei în sat. Într-o vineri după-masă, pe 15 noiembrie, jumătate dintre oamenii din sat şi-au adunat cît au putut de prin casă şi-au plecat spre Liban. Cum Umm Chehab se şi aştepta, negocierile eşuaseră. Satul ei, Qara, urma să fie bombardat.

Femeia vînjoasă ştie a se face ascultată cînd are ceva de spus. Se apropie de 50 de ani, e îmbrăcată într-o haină neagră, lungă, de iarnă. Doarme de două zile cu paltonul pe ea. E frig în moscheea în care i-a cazat primarul din Arsal, satul libanez în care oamenii din Qara au găsit refugiu. Clădirea e în construcţie, n-are uşi, iar noaptea se lasă un ger uscat, care îţi intră în oase şi te roade pe dinăuntru. În moschee dorm înghesuite vreo 300 de suflete – femei, bătrîni şi copii. Bărbaţii n-au plecat din Siria, au rămas să lupte cu Hezbollah-ul şi cu armata siriană.

„Vă spun eu ce s-a întîmplat în Qara“, tună Umm Chehab, în timp ce îşi face drum printre saltele, atentă să nu calce pe doi copilaşi care dorm.

Qara e un orăşel cu aproximativ 30.000 de locuitori, aflat la poalele munţilor Qalamoun, la o intersecţie pe autostrada care leagă Damascul de Homs. Între Qara şi graniţa libaneză sînt vreo 10 kilometri. Majoritatea locuitorilor sînt sunniţi care susţin revolta împotriva guvernului lui Bashar al-Assad.

Bărbatul, fraţii şi cei doi băieţi ai lui Umm Chehab luptă în Armata pentru Eliberarea Siriei. Nu sînt islamişti. Dar au pus mîna pe arme şi luptă în munţii Qalamoun, cot la cot cu extremiştii din Frontul Al-Nusra, una dintre grupările afiliate Al-Qaida.

Au o cauză comună: o Sirie liberă. Pînă la urmă, nu contează cum se numesc unii şi alţii, şi ce ideologii urmează azi. Mîine, bani