Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a convocat, joi, o şedinţă de îndată a Consiliului General. Pe ordinea de zi, pe lângă numeroase proiecte care prevăd aprobabrea mai multor Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), se află şi PUZ-ul pentru închiderea Inelului Median de Circulaţie la Zona Nord- Autostrada Urbană, tronsonul cuprins între Lacul Morii şi şoseaua Colentina.
În şedinţa de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe ordinea de zi de află proiectul autostrăzii suspendate, cel mai scump proiect din istoria Bucureştiului.
Potrivit estimărilor, investiţia se ridică la circa 6,83 de miliarde de lei, din care aproape 58 de milioane reprezintă cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică. În ceea ce priveşte proiectul autostrăzii supus, joi, dezbaterii, acesta nu a fost făcut public pe site-ul municipalităţii.
Totodată, anul trecut, Sorin Oprescu declara că speră ca până la sfârşitul mandatului său să se poată plimba pe autostradă, urmând ca aceasta să fie făcută într-un parteneriat public-privat.
Dacă proiectul se va concretiza, autostrada va fi cuprinsă între Colentina şi Crîngaşi, având o lungime de 13,15 kilometri. Aceasta va fi construită pe cea mai mare parte în apropierea căii ferate şi se va intersecta cu şoseaua Colentina, şoseaua Andronache, Penetraţia Autostrăzii Bucureşti–Braşov, în imediata vecinătate a străzii Gherghiţei, şoseaua Petricani, şoseaua Pipera, bulevardul Aerogării/strada Nicolae Caramfil, şoseaua Nordului, şoseaua Bucureşti-Ploieşti (DN 1), bulevardul Poligrafiei, bulevardul Bucureştii Noi/Şoseaua Chitilei, Calea Giuleşti, Calea Crângaşi, Şoseaua Virtuţii.
Nicuşor Dan: PUZ-uri controversate revin în dezbaterea Consiliului General
Preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, Nicuşor Dan, spune că în şedinţa de îndată organizată, joi, de Sorin Oprescu revin pe masa consilierilo