Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descentralizare sau baronizare? După 23 de ani de promisiuni, o parte din atribuţiile ministerelor sunt predate autorităţilor locale

Publicat in Bihoreanul, joi 28 noiembrie 2013 ·

De două decenii se rostesc discursuri şi se promite mai multă autonomie locală. Săptămâna trecută, marţi, însă, Guvernul şi-a asumat răspunderea pe prima lege a descentralizării. Cum nicio formaţiune nu a depus o moţiune de cenzură, proiectul a fost considerat adoptat sâmbătă şi poate intra în vigoare din prima lună a anului viitor.

USL şi UDMR afirmă că, deşi redusă faţă de varianta iniţială, legea e un succes. Căci, chiar dacă prima impresie este sporirea puterii "baronilor", aleşii locali vor administra mai bine domeniile decât miniştrii ori şefii de oficii şi agenţii, care sunt numiţi şi răspund în faţa unui singur om: şeful Guvernului. Din opoziţie, singurii în dezacord sunt democrat-liberalii. Cândva partid al primarilor, PDL susţine că legea e "un dezastru", deoarece "judeţele sunt transformate în feude în care preşedinţii de consilii judeţene devin vătafi".

BIHOREANUL vă prezintă legea descentralizării, instituţiile ce vor fi transferate, precum şi argumentele pro şi contra ale reprezentanţilor administraţiilor locale.

Autonomie egală şi controlată

După ce, la fel ca guvernele PDL, a vorbit mai bine de un an despre regionalizare, punând carul înaintea boilor, USL a revenit la ordinea logică, realizând întâi descentralizarea. Coordonat de vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, proiectul privind transferarea unora din atribuţiile ministerelor, agenţiilor şi oficiilor guvernamentale în subordinea autorităţilor locale a fost depus marţea trecută la Parlament, prin asumarea răspunderii Guvernului, după ce au fost acceptate peste 500 din cele 2.500 de amendamente ale parlamentarilor.

Principiul legii e simplu: creşterea autonomiei locale, în ideea că reprezentanţii comunităţilor ştiu mai bine decât politicienii de la centru care sunt nevoile acestora şi, tocmai fiindcă sunt mai apropi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 10 minute
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Timișoara: Băiat de 10 ani, rănit după ce maşina în care se afla a fost lovită de un tramvai

Mediafax acum o ora
„Sâmbătă, în jurul orei 14:30, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, conducea tramvaiul dinspre splaiul Nistrului înspre strada Zlatna, iar pe Bulevardul 3 august 1919 a acroşat lateral un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care ci

Trump îl atacă pe Putin după întâlnirea cu Zelenski: „Mă face să cred că poate nu vrea să oprească războiul”

Adevarul acum 11 minute
Președintele american Donald Trump a lansat un atac dur la adresa președintelui rus Vladimir Putin după ce a participat la funeraliile Papei Francisc, sâmbătă. Trump a avut o scurtă discuție cu Volodimir Zelenski în Bazilica Sfântul Petru înainte de

Fost şef al SIE, despre prezenţa Dianei Şoşoacă la Ambasada Rusiei: Pe ruşi îi amuză. Sunt tot felul de fripturişti care stau la coadă la recepţii, să fie văzuţi pe acolo. E o mafie a invitaţiilor la recepţii la ambasade - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Silviu Predoiu, fost director adjunct al SIE, în prezent candidat la alegerile prezidenţiale, susţine că prezenţa Dianei Şoşoacă şi a altor politiceni români la Ambasada Rusiei a fost ”o surpriză neplăcută” pentru serviciile secrete din România. În

O explozie gigantică a făcut 516 victime, într-un port petrolier din Iran | VIDEO

Libertatea acum o ora
O explozie puternică a zguduit sâmbătă cel mai mare port comercial din Iran, rănind peste 500 de persoane, potrivit France24. Incidentul a avut loc la portul Shahid Rajaee din provincia Hormozgan, în sudul țării.

Zelenski spune că întâlnirea cu Trump are „potenţialul de a deveni istorică”

Ziarul Financiar acum o ora
Volodimir Zelenski a descris întâlnirea sa cu Donald Trump, care a avut loc sâmbătă, înaintea înmormântării Papei, ca având „potenţialul de a deveni istorică”, potrivit SkyNews. „A fost o întâlnire simbolică, care are potenţialul de a deveni istoric

Victor Ponta acuză un atac cu boţi asupra conturilor sale: Totul a început pe 20 aprilie, de Paşti

Ziarul Financiar acum 41 minute
Oameni din echipa de campanie a lui Victor Ponta au spus pentru HotNews că „atacul a început în dimineaţa zilei de Paşti, la ora 5.00.” Atunci, au început să apară urmăritori din Brazilia, India, Rusia şi Uzbekistan, notează gandul.ro. Potrivit surs

Sancțiune pentru bărbatul care s-a urcat pe clădirea Înaltei Curți. A coborât după mai bine de 10 ore de protest

HotNews acum 4 ore
Bărbatul ca s-a urcat pe clădirea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în semn de protest după ce instanţa supremă a desființat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploieşti, a fost amendat cu 1.500 de lei de către jandarmi. „În jurul orei 02

Propunerea făcută de Hamas Israelului în schimbul unui armistițiu pe cinci ani

Libertatea acum 15 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas s-a declarat sâmbătă pregătită pentru eliberarea tuturor ostaticilor israelieni ţinuţi în Fâşia Gaza în baza unui acord care să prevadă un armistiţiu de cinci ani cu Israelul, informează AFP.

Numărul răniţilor după explozia din portul Bandar Abbas ajunge trece de 500

Ziarul Financiar acum 2 ore
Cel puţin 500 de persoane au fost rănite după ce o explozie puternică a zguduit sâmbătă portul Shahid Rajaee din oraşul Bandar Abbas din sudul Iranului, relatează CNN. Explozia a avut loc în timp ce Iranul începea o a treia rundă de negocieri nuclea

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

5°/15°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/15°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

7°/15°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°