Capace de canal, grilaje metalice de la blocuri, ţevi – toate acestea sunt, de obicei, ţintele preferate ale hoţilor din Piteşti pe domeniul public. Iată că acum pe listă a mai intrat un material foarte important pe timpul iernii.
Este vorba de nisipul folosit ca antiderapant şi care a fost amplasat de către autorităţile locale în diverse zone din Piteşti, în saci speciali. Ei bine, conform spuselor lui Cornel Ionică, viceprimar al municipiului, o treime din sacii cu nisip de pe domeniul public au dispărut sau au fost rupţi!
“Nisipul din mulţi saci a dispărut. Au rupt şi sacii sau au pus mizerii în ei. Nu se gândesc cei ce fac aşa ceva la ceilalţi oameni care au nevoie. Când ninge sau străzile sunt alunecoase, este mare lucru pentru un şofer singur să aibă de unde să ia o lopată de nisip să iasă din încurcătură! Unii au luat nisipul şi l-au dus în curţi, nu putem să punem pază la fiecare sac în parte! Cele mai multe probleme au fost în Găvana, Gârlei şi zona Stadionului”, declară Cornel Ionică.
Capace de canal, grilaje metalice de la blocuri, ţevi – toate acestea sunt, de obicei, ţintele preferate ale hoţilor din Piteşti pe domeniul public. Iată că acum pe listă a mai intrat un material foarte important pe timpul iernii.
Este vorba de nisipul folosit ca antiderapant şi care a fost amplasat de către autorităţile locale în diverse zone din Piteşti, în saci speciali. Ei bine, conform spuselor lui Cornel Ionică, viceprimar al municipiului, o treime din sacii cu nisip de pe domeniul public au dispărut sau au fost rupţi!
“Nisipul din mulţi saci a dispărut. Au rupt şi sacii sau au pus mizerii în ei. Nu se gândesc cei ce fac aşa ceva la ceilalţi oameni care au nevoie. Când ninge sau străzile sunt alunecoase, este mare lucru pentru un şofer singur să aibă de unde să ia o lopată de nisip să iasă din încurcătură! Unii au luat nisipul şi l-au dus în