Trei parlamentari au iniţiat un proiect de lege prin care Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură a României primeşte puteri sporite. Potrivit propunerii, Camera de Comerţ va aviza „organizarea târgurilor naţionale şi internaţionale ale României, precum şi participarea României la târguri şi expoziţii în străinătate, sub pavilion naţional”, chiar dacă acestea vor fi organizate de către Guvern. Mai mult, camera va trebui să avuzeze solicitările venite din partea comercianţilor cu privire la înscrierea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), iar în lipsa acestui aviz, înregistrarea nu va putea fi făcută. De asemenea, camera va întocmi o evidenţă proprie a societăţilor şi emblemelor comerciale, înscrierea urmând să se facă în 48 de ore de la înregistrarea la Registrul Comerţului, actualizarea datelor urmând să se facă anual.
În ceea ce-l priveşte, Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Arad, susţine că în momentul de faţă legislaţia din România nu vine în sprijinul Camerei de Comerţ, aşa cum se întâmplă în ţările civilizate. „În toată lumea, camerele de comerţ sunt instituţii credibile, astfel încât există acte normative care reglementează acordarea unui sprijin către acestea. La noi nu există acum niciun fel de ajutoare, iar fiecare cameră îşi asigură singură sursele de subzistenţă. În România, această instituţie care reprezintă mediul de afaceri nu este sprijinită de nimeni”, a declarat Seculici.
(L.Ş.)
Trei parlamentari au iniţiat un proiect de lege prin care Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură a României primeşte puteri sporite. Potrivit propunerii, Camera de Comerţ va aviza „organizarea târgurilor naţionale şi internaţionale ale României, precum şi participarea României la târguri şi expoziţii în străinătate, sub pavilion naţional”, chiar dacă acestea vor fi organizate de către