Mai bine de jumătate din români au acces la calculator, iar cei mai mulţi accesează internetul acum de pe un smartphone. Cu toate acestea, acasă, rămânem o naţiune cu internet fix, potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică.
Dotarea cu calculator
Potrivit rezultatelor anchetei privind accesul populaţiei la tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor în gospodării, în anul 2013, mai mult de jumătate din totalul gospodăriilor din România (55,8%) deţin un calculator acasă.
În funcţie de mediul de rezidenţă s-au înregistrat diferenţe în ceea ce priveşte dotarea gospodăriilor cu calculator. Astfel, dacă dintre gospodăriile din mediul urban 69,8% sunt dotate cu calculator acasă, în rândul gospodăriilor din mediul rural proporţia acestora este de numai 37,5%.
Din totalul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 ani, 60,3% au folosit vreodată un calculator.
Vârsta persoanelor îşi pune “amprenta” asupra folosirii calculatoarelor, în sensul diminuării continue a ponderii utilizatorilor o dată cu înaintarea spre grupele de vârstă superioare. De exemplu, calculatorul este utilizat de 86,9% dintre tinerii de 16 - 24 ani, de mai mult de jumătate (54,0%) dintre persoanele de 45 - 54 ani şi doar de 16,8% dintre persoanele de 65 - 74 ani. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 - 34 ani sunt de asemenea mari utilizatori ai calculatorului (78,9%).
Accesul la internet
În anul 2013, puţin peste jumătate dintre gospodării (52,9%) au acces la Internet acasă, majoritatea (73,2%) dintre acestea concentrându-se în mediul urban.
În profil teritorial, conectarea la Internet, la nivelul anului 2013, a fost mai răspândită printre gospodăriile din regiunea Bucureşti-Ilfov (72,5% dintre gospodării aveau acces la Internet de acasă), urmată de regiunile Vest, Nord-Vest (58,3% respectiv 56,9%), Sud-Est (51,2%) şi Centru (49,5%).