Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul chinez a plecat din România

Publicat in Romania Libera, joi 28 noiembrie 2013 ·

Premierul chinez, Li Keqiang, a plecat, joi, din România, fiind condus, cu gardă de onoare, până la scara avionului de către premierul Victor Ponta.

Premierul chinez a sosit luni în România şi a fost aşteptat pe aeroportul Otopeni de premierul Victor Ponta şi primit cu pâine şi sare de doi tineri îmbrăcaţi în costume naţionale româneşti. Apoi, garda de onoare a intonat imnurile de stat.

Citeşte şi: VIDEO. Forumul ECE - China. Li Keqiang: România va fi un „tigru” al Europei

Premierul chinez s-a aflat la Bucureşti cu ocazia celei de-a doua reuniuni la nivel de prim-miniştri din Europa Centrală şi de Est şi China, la care au participat 16 şefi de guvern. Acesta este prima vizită în România a unui premier al Chinei după 19 ani.

În timpul vizitei, premierul Li Keqiang a fost primit de preşedintele Traian Băsescu, a avut întrevederi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi a susţinut un discurs în Parlamentul României.

Cele două ţări au semnat o serie de memorandum-uri de înţelegere pentru a dezvolta relaţiile dintre România şi China şi a extinde cooperarea în domeniul energiei, infrastructurii, educaţiei. Memorandum-urile însumează 8 miliarde de euro.

Citeşte şi: Care este miza acordurilor semnate de România şi China

Premierul chinez, Li Keqiang, a plecat, joi, din România, fiind condus, cu gardă de onoare, până la scara avionului de către premierul Victor Ponta.

Premierul chinez a sosit luni în România şi a fost aşteptat pe aeroportul Otopeni de premierul Victor Ponta şi primit cu pâine şi sare de doi tineri îmbrăcaţi în costume naţionale româneşti. Apoi, garda de onoare a intonat imnurile de stat.

Citeşte şi: VIDEO. Forumul ECE - China. Li Keqiang: România va fi un „tigru” al Europei

Premierul chinez s-a aflat la Bucureşti cu ocazia celei de-a doua reuniuni la nivel de prim-miniştri din Europa Cen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu: un chirurg e acuzat că tratează în stare de ebrietate pacienţii

HotNews acum o ora
​Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, că va declanşa „o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi, că „se prezintă şi tra

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum 2 ore
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 2 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Ciucă, întrebat despre fotografia împreună cu Nicuşor Dan pe Arena Naţională: Mi-a plăcut foarte mult că a venit, pentru că asta arată cât de multă atractivitate are PNL şi cât de disperaţi sunt alţii să vină să facă o poză cu noi

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat în legătură cu fotografia în care apare alături de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, pe Arena Naţională, că i-a plăcut foarte mult că edilul a venit la el, ”pentru că asta arată cât de multă atractivitate ar

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum o ora
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc Palestina

News.ro acum 2 ore
Spania, Irlanda şi Norvegia recunosc marţi în mod oficial Palestina, o decizie care înfurie Israelului, care consideră această recunoaştere drept o ”recompensă” a mişcării islamiste palestiniene Hamas în toiul Războiului din Fâşia Gaza, relatează AF

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/27°