La 1 septembrie 2013 Poliția Română a demarat o amplă acțiune de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
În perioada 16 – 23 noiembrie 2013, polițiști din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică și poliție rutieră au desfășurat verificări punctuale de la producători până la cei care vând produsul finit către populație.
Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiști s-au concretizat, în această perioadă, în efectuarea a 264 controale la societăți comerciale, persoane fizice și mijloace de transport, fiind constatate 3 infracțiuni, prejudiciul ridicându-se la valoarea de 35.000 lei.
De asemenea, polițiștii tulceni au aplicat 122 sancțiuni contravenționale la legislația aferentă activităților care intră în sfera panificației, în valoare de 27.860 lei și au ridicat bunuri în vederea confiscării în valoare de 7.660 lei.
Menționăm că acțiunile vor fi continuate și în perioada următoare.
La 1 septembrie 2013 Poliția Română a demarat o amplă acțiune de prevenire și combatere a ilegalităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.
În perioada 16 – 23 noiembrie 2013, polițiști din cadrul structurilor de investigare a fraudelor, ordine publică și poliție rutieră au desfășurat verificări punctuale de la producători până la cei care vând produsul finit către populație.
Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiști s-au concretizat, în această perioadă, în efectuarea a 264 controale la societăți comerciale, persoane fizice și mijloace de transport, fiind constatate 3 infracțiuni, prejudiciul ridicându-se la valoarea de 35.000 lei.
De asemenea, polițiștii tulceni au aplicat 122 sancțiuni contravenționale la legislația aferentă act