O fată în vârstă de 16 ani, din localitatea vasluiană Rafaila, a ajuns la spital după ce a încercat şi ea, pe propria piele, dieta minune cu vată folosită, mai nou, de manechine.
Metoda „miraculoasă“ promovată în ultima vreme de posturile centrale de televiziune face victime. Adolescenta a recunoscut în faţa medicilor că a încercat şi ea a ceastă metodă, fiind complexată de greutatea ei. Din păcate, nu s-a gândit la conescinţe, iar viaţa i-a fost pusă în pericol.
Fata a înhiţit mai multe bucăţi de vată îmbibate cu energizant şi a ajuns la spital cu dureri abdominale. „Pacienta susţine că a auzit de această metodă de slăbire la un post de televiziune central. În momentul de faţă, adolescenta se află internată în Secţia de Pediatrie, fiind echilibrată hemodinamic. Medicii au decis ca pacienta să mai rămână două-trei zile internată în spital sub tratament medicamentos“, a declarat Ana Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Adolescenta este elevă în clasa a X-a la liceul „Ion Mincu“ din Vaslui.
Citeşte şi:
Adolescent în comă alcoolică în timp ce făcea de serviciu pe şcoală: băiatul de 16 ani a fost luat de ambulanţă cu spume la gură