Prin februarie 2013 eram căutat de către un jurnalist independent chinez (știu, sună bizar, vag oximoronic, chinez indepen… mă rog) care lucra în Germania pentru câteva surse media (printre care și Deutsche Welle), dar și pentru un săptămânal chinez (liberal) din Hong Kong. Rumega la o poveste despre Iulian Vlad și cum m-am ocupat în ultimii 7-8 ani cu studierea vechiului regim, legătura s-a făcut cumva natural. În februarie a.c. cum spuneam, Iulian Vlad era decorat de către Ambasada Chinei la București pentru meritul de a fi dezvoltat relațiile bilaterale dintre cele două țări. Jurnalistul cu pricina îmi adresa tot atunci, destul de onest, câteva întrebări: “cine este acest Iulian Vlad?” (existau, spunea el, puține informații în engleză și chineză despre fostul șef al Securității lui Ceaușescu, cât și despre acțiunile sale din timpul evenimentelor din 1989). L-am lămurit succint cam care-i povestea cu Vlad, cum a condus școala militară de ofițeri activi de la Băneasa, sau cum s-a îndeletnicit ‘mnealui, în calitate de șef al DSS-ului cu reprimări violente la Brașov, în noiembrie 1987, apoi la Timișoara și București, în 1989. Sau cum a fost condamnat la 25 de ani de închisoare (oh, procesele astea, marea șaradă a anilor ’90!) și amnistiat apoi, în 1993, de către inegalabilul președinte Ion Iliescu…
O altă întrebare a jurnalistului chinez: “am auzit că Iulian Vlad este astăzi vicepreședintele Camerei de comerț româno-chineze, este adevărat?” Da domnule, cum să nu, este foarte adevărat – am mârâit la telefon. “Înseamnă asta că oamenii fostului regim comunist au încă o foarte mare influență în privința relațiilor dintre România și China?” Ei bine, întrebarea asta, pusă la începutul anului de un chinez, m-a trăsnit acum din nou, ca un fulger, în timp ce urmăream focurile de artificii stilistice și dragonii cu cefe roșii din băncile Parlamentului României, în tim
