Eu: Eram într-o casă de însănătoşire după primul meu atac de cord şi după o aflare de mai bine de o lună în spital pentru tratament. Eram cuprins de un cenuşiu nemaipomenit, de o lingoare care mă sugea şi mă sugea. Şi zilele acelea, poate chiar săptămânile cât m-am aflat acolo erau pline de ceva vâscos, întunecos, în ultimă instanţă aş putea să-i spun scârbos! Băile cu apă de mare veneau una după alta, dar nu erau în stare să spele de pe fiinţa mea acea mâzgă, acea greţoasă murdărie care mă umpluse şi mă acoperise. Toată lumea din jurul meu era, la acel sfârşit de iarnă plină de mâzgă, plină de murdărie... Chipurile care se învârteau în jurul meu păreau a fi întruchipări ale degradării şi descompunerii umane. Nici nu mai ştiu cum dormeam, nici ce visam, nu mai ştiu dacă aveam ceva idei, gânduri, ceva trăiri interioare. Cred că eram într-o stare de vegetare totală. Şi de repulsie faţă de tot şi toate. Atât că în sala de mese vedeam în jurul meu mutre clefăind, vedeam în jurul meu guri sorbind... Uneori se organizau şi nişte serate cu dansuri scârboase la care fiinţe respingătoare cu mutre de porci, de hiene dansau, chiuiau de parcă venise sfârşitul lumii. Şi asta mă umplea şi mai mult de scârbă, de mare greaţă – o greaţă universală! Vedeam cum nişte tipi scofâlciţi, scârboşi, îngrăşaţi alergau după tipese scofâlcite, scârboase, lăbărţate, le prindeau de mâini, le învârteau în dans sau le târau după ei prin colţuri întunecoase ca să le pipăie, să le... sugă, să le... să se bage în ele cu toată mizeria şi scârboşenia dintr-înşii. Femeile, femeile ziceam eu la un moment dat, femeile care vin aici chipurile să se înzdăvenească, care-şi lasă acasă copii, bărbaţi, familie şi vin aici, femeile se împart în două categorii: în vaci şi iepe. Vacile înfulecă, înfulecă, înfulecă cât pot de mult şi se balegă, şi nu ştiu mai mult: înfulecă şi se balegă, iar iepele înfulecă, d