Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara prezintă vineri, 29 noiembrie, de la ora 20, premiera spectacolului „Întâlnirea”, fragment din piesa lui Eugen Ionesco, „Setea şi foamea”.
Această piesă este, pe de-o parte, proiecţia scenică a unor obsesii onirice mai vechi ale dramaturgului, precum şi ceea ce Ionesco şi-a dorit dintotdeauna: setea şi foamea de libertate, de viaţă, de fericire, de starea paradisiacă a începuturilor. Desfăşurat între realitate şi vis, spectacolul este de un lirism mai rar întâlnit la Ionesco, personajul central fiind prins în lupta interioară de a-şi înţelege sentimentele.
„Dragostea nu se poate smulge din inimă!…
Oare îmi aduc bine aminte? Oare inventez? Mi se pare că n-am fost chinuit dintotdeauna de acest foc mistuitor. Totul mi-era de ajuns, totul era plin. Nu mi-era foame, nu mi-era sete. De ce s-a produs, dintr-o dată, o schimbare? De ce, dintr-o dată, această absenţă? De ce această foame subită, această sete subită? Această insatisfacţie şi spaimă, de ce, deodată, acest gol care n-a încetat să se lărgească în mine şi să se adâncească? Acest gol pe care n-am ştiut niciodată să-l umplu? De ce n-au mai fost zile luminoase, de ce această întunecare? Trebuia s-o suport? Trebuia să mă resemnez? Trebuia să aştept? Trebuia să nu aştept nimic? Să-ţi treacă anii în zadar, să trăieşti fără a trăi! Sete şi foame, sete şi foame…”
Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara prezintă vineri, 29 noiembrie, de la ora 20, premiera spectacolului „Întâlnirea”, fragment din piesa lui Eugen Ionesco, „Setea şi foamea”.
Această piesă este, pe de-o parte, proiecţia scenică a unor obsesii onirice mai vechi ale dramaturgului, precum şi ceea ce Ionesco şi-a dorit dintotdeauna: setea şi foamea de libertate, de viaţă, de fericire, de starea paradisiacă a începuturil